Culisele prieteniei de 17 ani dintre Laura Cosoi și Adela Popescu: “Legătură pe viață”. Cine le-a făcut cunoștință EXCLUSIV VIDEO

de: Andreea Archip
11 10. 2023

Încă de la debutul pe micul ecran, în urmă cu peste 2 decenii, Laura Cosoi a legat cu ușurință prietenii cu colegele de pe platourile de filmare. Treptat, cercul ei de amici s-a extins, Adela Popescu fiind și astăzi una dintre persoanele de încredere din viața ei și pe care se poate baza indiferent de circumstanțe. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, Laura Cosoi a contorizat anii de când ea și Adela s-au împrietenit și care sunt nu mai puțin de 17. Astăzi, ambele actrițe au o viață împlinită, se bucură de carieră, de familia întemeiată și de urmași, 3 la număr. Adela este mamă de 3 băieți, iar Laura este înconjurată de cele 3 fiice ale sale.

Laura Cosoi și Adela Popescu, 17 ani de prietenie

Laura Cosoi și Adela Popescu sunt și astăzi bune prietene, iar întâlnirea lor s-a datorat Danei Rogoz, care le-a făcut cunoștință. Abramburica o știa pe Laura din serialul La Bloc, unde făcuseră echipă, iar Adela era una dintre cele mai bune amice ale ei. Laura și Adela au jucat împreună și astă vară, în filmul Retreat Vama Veche, care va avea premiera la începutul anului viitor.

În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri la avanpremiera filmului ”Nuntă pe bani”, Laura Cosoi ne-a mărturisit că revine pe micul ecran într-un rol pozitiv, într-un serial la Antena 1. În toamna anului trecut, ea a jucat în serialul de comedie ”Pup-o, mă!” difuzat la Prima TV.

Laura Cosoi: “Ne-a făcut cunoștință Dana Rogoz, care era prietena mea”

Cum s-a legat prietenia cu Adela Popescu?

Prietenia mea cu Adela este de foarte mulți ani, cam din 2006 – 2007, deci mulți ani de când ne-am cunoscut. Ne-a făcut cunoștință Dana Rogoz, care era prietena mea și cu care lucrasem la serialul La Bloc . Și apoi ne-am împrietenit.

Cu Adela mai întâi am fost prietene și apoi am fost colege mai întâi într-un spectacol de teatru, apoi în film și evident împărțim și aceeași echipă, agenție care ne reprezintă.

Laura Cosoi despre prietenia cu Adela Popescu: “Este o legătură pe viață”

Există o întâmplare care v-a legat mai mult? Poate de când ați devenit mame?

Sunt foarte multe. Atunci când mi-a fost foarte greu, Adela a fost omul pe care l-am sunat și care m-a ajutat într-un moment foarte delicat al vieții mele. Este o legătură pe viață, indiferent de ce se va întâmpla, ea va rămâne în inima mea. Are un loc special.

Ce proiecte ai în desfășurare? Unde te vedem la teatru?

Joc în ”Barza domnului ministru”, plec cu acest spectacol și prin țară. Mai joc în piesa “Ghici, cine te sună?” la Teatrul Elisabeta, este o super comedie în regia Taniei Popa.

Citește și: Florin Călinescu joacă într-o comedie de 600.000 de euro, cu Laura Cosoi, Adela Popescu și Adelina Pestrițu. Ce spune Petre Năstase despre Radu Vâlcan EXCLUSIV

Laura Cosoi și Adela Popescu au o prietenie care durează de aproximativ 17 ani

Laura Cosoi filmează pentru un serial la Antena 1

Există și vreun rol pe partea de seriale TV?

La Antena 1 va fi un serial unde joc și am filmări zi de zi. Mă bucur foarte mult să fac parte iarăși dintr-o echipă TV. Ce să mai zic? Sunt așa de multe! Mai am campanii, normal.

Joci un personaj pozitiv sau negativ în serial?

Este pozitiv, dar nu spun mai multe, să descoperiți.

Video: Mihai Robu

Citește și: Adela Popescu și-a anunțat revenirea în televiziune: „Anul următor sigur!” De ce a luat o pauză de la PRO TV VIDEO EXCLUSIV