Cui a vândut casa Sergiu, călărețul din Iași pe care Cătălin Moroșanu l-a ajutat. S-a aflat adevărul

de: Ana Chivu
14 10. 2021

Sergiu a emoționat o lume întreagă cu povestea sa de viață. Din păcate, bărbatul a reușit ca la scurtă vreme să îi facă pe toți să îl critice aspru în urma acțiunilor sale după ajutorul primit. Cătălin Moroșanu a fost extrem de dezamăgit de faptele lui.

‘Călărețul’ Sergiu a vândut casa. Cătălin Moroșanu l-a ajutat să se pună pe picioare

Mii de români au sărit în ajutor pentru Sergiu după ce i-au auzit povestea extrem de emoționantă. Celebrul luptător nu mai vorbește cu ‘tăticul călăreț’ după ce acesta a luat-o pe o cale nepotrivită și nu a profitat de ajutorul românilor.

În primăvara anului trecut vedeta declara că este impresionată de viața care i-a fost scrisă lui Sergiu Ciobotariu, un simplu tânăr din Iași care a mers la maternitate călare pentru a-și vedea soția și copilul nou-născut.

Sportivul i-a făcut cunoscută povestea, ulterior alături de alți români au reușit să-i întindă o mână de ajutor și i-au cumpărat o locuință în valoare de 37.000 de euro. Băiatul a primit și restul donațiilor în valoare de 6.000 de euro. La doar un an de la eveniment, tânărul a vândut casa și a reușit să dezamăgească pe toată lumea în frunte cu celebrul luptător care a dezvăluit și alte detalii despre el.

„Mereu mă întreabă lumea ce s-a întâmplat, cum a vândut casa. Cazul a fost foarte mediatizat. Era din Iași băiatul. Și am zis că dacă e de la mine din Iași să mă duc și eu. Am umplut un portbagaj cu de toate pentru că de-abia îi născuse nevasta. Stătea într-o mahala.

Deci nu exagerez, nu avea gaz, nu avea curent, nu avea nimic. Mai avea încă doi copii și o cameră de 6 metri pătrați, nu exagerez. L-am văzut cu bun simț, chinuit, am zis: ‘Hai, bă, Sergiu, că te ajut să iei casă’. O să facem o strângem de fonduri și m-am implicat personal”, a declarat sportivul.

Cui a vândut locuința?

Cel din urmă a subliniat că a rămas impresionat de românii care i-au sărit imediat în ajutor și au donat pe cât au putut deși mulți dintre ei poate nu se puteau lăuda cu o situație financiară bună:

‘Tot românul ăsta cu mai puțini bani a venit și și-a ajutat aproapele decât ăștia bogați. Au fost și câteva persoane cu o anumită situație financiară care chiar au contribuit la acest caz. I-am lăsat încă 6.000 de euro ca să aibă să-și plătească utilitățile și i-am zis: ‘Sergiu, să-ți dea Dumnezeu sănătate.’

Vedeta a aflat chiar de la Sergiu că vrea să vândă casa la doar trei luni după ce s-a mutat în ea. Luptătorul a povestit cum a reacționat și ce s-a întâmplat, de fapt. Casa se află acum în posesia unui interlop din Iași.

„După trei luni mă sună: ‘Cătăline, vreau să vând casa!’. ‘Cum adică să vinzi casa?’. Eu, când i-am făcut contractul de vânzare-cumpărare, i-am pus acolo că timp de 5 ani nu are voie să înstrăineze bunul.

Până la urmă, a vândut casa unui interlop din Iași, nu știu cum a vândut-o. Sincer, nu mă mai interesează. Știu că am făcut o faptă bună în fața lui Dumnezeu. Mai încolo, fiecare cu greșeala lui”, a mai spus Moroșanu, conform GSP.ro.