Cu cine joacă Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac. Și-a aflat viitoarea adversară

Cu cine joacă Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac. Și-a aflat viitoarea adversară
Cu cine joaca Simona Halep in turneul lui Ion Tiriac

Jucătoarea de tenis Simona Halep (3WTA) s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1000 de la Madrid, desfășurat în această perioadă, după ce a învins-o pe iberica Sara Sorribes Tormo (46 WTA), cu scorul scor 6-0, 7-5.

Cu cine joacă Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac

În cea de-a doua rundă a turneului din Spania, Simona Halep o să o întâlnească pe chinezoaica Saisai Zheng (57 WTA), cea care a învins-o azi pe poloneza Magda Linette, în trei seturi, cu scorul 6-2, 3-6, 6-1.

De menționat este că Simona Halep și Zheng s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, iar amândouă victoriile au fost ale româncei. Amintim că a fost 6-2, 6-3 la Shenzhen, în 2015, și 7-5, 6-0 la Wimbledon, în 2018.

Saisai Zheng, în vârstă de 27 de ani, are un titlu WTA cucerit, și anume, cel de la San Jose, din 2019. Cea mai bună poziție din cariera sa a fost locul 34, din luna martie a anului 2020.

De altfel, Simona Halep a rămas singura reprezentantă a României de la Madrid, după ce jucătoarele Ana Bogdan, Irina Begu și Sorana Cîrstea au fost învinse în primul tur.

Cum a reacționat Simona Halep, după calificarea în turul secund

Jucătoarea de tenis Simona Halep a avut un prim set perfect în fața lui Sorribes Tormo, pe care a învins-o. În al doilea set al partidei, Simona Halep s-a detașat la 5-1, însă iberica a avut o revenire extraordinară, reușind egalarea. Chiar și așa, după un serviciu pierdut al Sarei, Simona Halep a câștigat partida cu 6-0, 7-5.

Simona Halep a fost încântată de prezența spectatorilor pe arena de la Madrid și a mărturisit că nu are un obiectiv bine stabilit și că preferă să se concentreze pe fiecare partidă.

”A fost un meci bun. Nu am fost foarte concentrată în setul secund. Ea a revenit, a jucat mai bine. Este extraordinar să fiu aici, să găsesc spectatori în tribune. Iubesc Madridul.

Obiectivul nu este unul foarte clar. Nu am un obiectiv cert. Mă concentrez pe fiecare partidă”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.

Sorana Cîrstea învinsă la Madrid

Menționăm că în acest turneu jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a pierdut în primul primul tur din turneul patronat de Ion Țiriac. Ea a fost învinsă de americanca Jessica Pagula în două seturi, cu 6-7, 3-6. Mai mult, ea nu a putut să profite de wild-cardul oferit de viitorul ei socru, Ion Țiriac.

Sorana Cîrstea a pierdut în tie break primul set, iar la al doilea, aceasta a fost la discreția jucătoarei americane. Sorana Cîrstea a ratat deci potențiala întâlnire cu Simona Halep din sferturile de finală, de la Madrid.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI