Roxana Ghiță, fosta concurentă Survivor România, și-a luat prin surprindere fanii și foștii colegi din competița din care tocmai a ieșit, atunci când a publicat o fotografie în care apare alături de un fost concurent din echipa Faimoșilor.
Fosta concurentă din echipa Războinicilor a postat pe rețelele sociale o fotografie alături de Raul Cormos, fost concurent al Survivor România.
Fostul Faimos și Roxana Ghiță, întoarsă recent acasă după experiența din Republica Dominicană, au fost împreună la sală și nu au ratat ocazia de a își face o poză.
Raul Cormos a participat în primul sezon Survivor. El este antrenor de fitness în București și a fost nevoit să părăsească echipa Faimoșilor din cauza unei accidentări. Și fosta Războinică este instructor fitness, așa că cei doi au în comun iubirea față de sport, dar și experiența din Dominicană.
„Cred ca este pentru prima data, in aceasta competitie, cand am foarte mari emotii. Am cateva fisuri in interiorul genunchiului si nu mai pot continua aceasta competitie.
Survivor Romania a insemnat experienta vietii mele, cu siguranta este ceva unic. Scopul meu competitional a fost sa ajung mult mai departe, dar sanatatea este pe primul loc si, din pacate, de ce iti este frica, nu scapi. Asta a fost gandul cu care am plecat de casa, sa nu ma accidentez.(…)
Sper sa ramaneti cel putin la fel de uniti, sa ramaneti voi, modesti, motivati, sa castigati si sa ne revedem acasa sanatosi”, spunea fostul Faimos, înainte de a părăsi competiția.
Nici Roxana Ghiță nu a avut un parcurs prea lung la Survivor. Războinica a fost nevoită să părăsească competiția din cauza problemelor de sănătate.
Deși nu ar fi vrut să părăsească Survivor, Roxana Ghiță nu a avut încotro. Lacrimile pe care le-a vărsat când a aflat că trebuie să se întoarcă acasă au stat mărturia că Războinica ar fi vrut să mai rămână.
„Eu în continuare psihic nu sunt aici, nu sunt în România, eu sunt acolo și sunt curioasă dacă va rămâne până în finală acolo.”, a spus Roxana, invitată la Teo Show.
Roxana Ghiță e o împătimită a sportului, la fel cum este și Raul. Tânăra este pasionată de tenis, baschet, kickboxing, rugby și înot. Cu toate că promitea multe în competiția Survivor, ea a fost nevoită să plece din Republica Dominicană, la sfatul medicilor.
Momentan, Roxana Ghiță este studentă în Anglia, acolo învață despre Performanța Sportului și Coaching. Ea a declarat înainte să plece din România că își dorește să dovedească la Survivor faptul că este o persoană puternică.
„Îmi doresc foarte tare să îmi dovedesc mie, dar și celor din jurul meu, că sunt o persoană puternică și că sensibilitatea, emotivitatea nu sunt slăbiciuni.
Dincolo de partea sportivă, consider că experiența Survivor România va fi o detoxifiere a corpului și a spiritului și o meditație incredibilă”, a spus Roxana Ghiță de la Survivor.