04 mai 2022 | 18:29

Cu ce se ocupă fata lui Emil Constantinescu. De ce a ales să plece din România

Monden
Cu ce se ocupă fata lui Emil Constantinescu. De ce a ales să plece din România
Norina Boru Constantinescu alături de tatăl său

În 1992, România avea să facă cunoștință cu viitorul președinte democratic, autentic, Emil Constantinescu. Reprezentantul CDR avea să piardă la alegerile din 1992, dar în 1996, pe fondul unei mari nemulțumiri a populației, cu privire la vechea conducere, sub Ion Iliescu, avea să-l voteze ca președinte al României. A avut un singur mandat. Din păcate, în 2000 avea să piardă în fața aceluiași Ion Iliescu. Pe lângă cariera de profesor și politician, Emil Constantinescu are și o familie reușită, alături de soția sa Nadia Ileana Bogorin. Cei doi au și doi copii, pe Dragoș Constantinescu și Norina Boru. Cea din urmă nu i-a urmat tatălui său în cariera de profesor, dar a lucrat în administrația publică și diplomație.

Emil Constantinescu și viața de familie

Ajuns astăzi la 82 de ani, fostul președinte Emil Constantinescu se bucură de privilegiile funcției pe care a deținut-o, dar este și profesor conferențiar, predând geologia. Fostul președinte, alături de Nadia Ileana Bogorin, soția sa, a avut o viață plină de realizări și recunoașteri pe plan național și internațional din postura academică.

În afară de profesie, și ulterior cariera politică, Emil Constantinescu se poate numi un om împlinit și prn prisma celor doi copii ai săi, Dragoș Constantinescu și Norina Boru, dar și alături de nepoți. Într-un interviu acordat în urmă cu trei ani, când împlinea vârsta de 79 de ai, Emil Constantinescu vorbea despre cei doi copii și de nepoți:

„Alex e fiul lui Dragoș și Lara e fiica Norinei. Am mărturist că nu am fost nici un tată, nici un bunic prea bun, pentru că nu le-am alocat timpul pe care l-ar fi meritat. Când te dedici științei, te dedici cu totul

Când lucram în laborator până noaptea, plecam dimineața. I-am văzut puțin. Singurul lucru pe care am putut să li-l ofer a fost un model de viață bazat pe muncă, cinste și corectitudine.”, declara Emil Constantinescu.

Norina Boru Constantinescu a ales să locuiască în Italia

Dacă fiul fostului președinte, Dragoș Constantinescu, a ales să locuiască la Bruxelles, fiica acestuia, Norina Boru Constantinescu a ales Italia, unde locuiește alături de soț, un proeminent medic, Cristian Boru, și alături de fiica sa, Lara.

Despre cei doi copii ai fostului președinte s-au știut puține lucruri, având în vedere că amândoi au fost extrem de discreți, și sunt așa până în ziua de azi.

Conform Impact.ro, Norina Boru Constantinescu este absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE), și licențiată în Administrarea Afacerilor la United Business Institute.

În 1996 tânăra absovlentă avea să-și înceapă experiența profesională în cadrul unei companii de consultanță, unde a lucrat mai bine de 20 de ani.

Dar, la insistențele tatălui, și ale soțului, Norina Boru Constantinescu se mută în Italia, locuind la Roma. Aici lucrează la Ambasadei României, fiind angajată de la începutul lunii februarie a.c, ca și consilier economic.

Cei doi soți, Norina și Cristian Boru, care profesează ca medic chirurg tot la Roma, în cadrul unei clinici de la Universitatea din capitala Italiei, au strâns în toți acești ani o avere considerabilă, mai spune Impact.ro, estimată la cel puțin un milion de euro.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Zodiile care își schimbă destinul după Sfântul Ion 2025! Viața lor înflorește după ani de chin
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Schimbare majoră la Facebook și Instagram. Toți utilizatorii vor fi afectați
EVZ.ro
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Spynews
A căzut cortina! Secretul pe care Călin Georgescu l-a ținut ascuns de români: Ceaușescu, dacă ar mai fi trăit...
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Mediaflux
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro