Elena Chiriac a rămas în memoria colectivă a publicului din România, după ce a ajuns în finala Survivor România în anul 2022, pierzând trofeul în fața lui Alex Delea. Frumoasa șatenă s-a retras din viața publică, urmându-și studiile în străinătate. Cum arată acum finalista show-ului de la PRO TV.
Adio, cursuri lungi și zile obositoare la facultate! Elena Chiriac, finalista Survivor România 2022, se bucură de o vacanță binemeritată, după ce a absolvit cursurile Universității Westminster din Londra, Marea Britanie.
Vedeta a postat un mesaj nostalgic pe rețelele sociale, aducându-și aminte de momentul memorabil în care a aflat că a fost admisă la facultatea visurilor sale, acum 4 ani de zile, când participa la emisiunea Ferma Vedetelor de la PRO TV.
Gazda show-ului de atunci, Mihaela Rădulescu, a fost cea care i-a făcut surpriza, dându-i vestea cea bună, în direct, în cadrul emisiunii.
”În urmă cu patru ani, Mihaela Rădulescu mi-a dat vestea că am fost acceptată la Universitatea Westminster, chiar in timpul emisiunii Ferma de la PRO TV.
Astăzi am absolvit. Râd ca un copil pe holurile universității, plină de bucurie, dar conștientă ca de aici începe un nou drum despre care știu prea putine. Fericită pentru încheierea cu succes a acestui capitol, totuși mai nesigură ca niciodată.
Pentru că “cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin”. Dar mă bucur în continuare de momentul prezent si zâmbesc, pentru ca astăzi am absolvit, iar timpul trece prea repede ca să nu trăiesc fiecare clipă.”, a fost mesajul pe care Elena Chiriac l-a postat pe contul său oficial de Instagram.
Survivor România All Stars din 2024 a reunit campionii, câștigătorii și cei mai puternici concurenți din toate sezoanele emisiunii de până acum.
Cu toate acestea, fanii show-ului nu au putut să omită absența Elenei Chiriac din competiție, pe care mulți au și întrebat-o, anterior, dacă o vor revedea concurând pentru echipa Faimoșilor, în Republica Dominicană.
Fosta finalistă Survivor 2022 a mărturisit motivul pentru care a refuzat politicos să participe la sezonul din 2024, dorindu-și să se concentreze pe studii:
”Am alte priorități acum, pur și simplu, în viața mea. Sunt în ultimul an de facultate, vreau să fac un master și nu mai doresc o astfel de experiență încă o dată, să fiu sinceră. Am fost și eu, ca mulți alții, sunată și mi s-a propus să merg. E destul de evident.
Am avut o discuție foarte civilizată în care mi-am exprimat punctul de vedere, care nu are prea mare legătură cu Survivor și perspectiva asupra vieții mele.
Totul e pe plan educațional anul ăsta și în anii viitori despre mine. Am ieșit un pic din sfera asta a televiziunii.
Nu îmi mai doresc să fac parte pentru o perioadă din showbiz, pentru că încerc să experimentez alte lucruri.
Vreau să mă concentrez mai mult pe mine, pe persoana mea, din punct de vedere educațional și, mai târziu, profesional.”, a declarat Elena Chiriac pentru Fanatik.