În ultima perioadă, soția micuțui Mozart s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a axat mai mult pe familie, dar și pe organizări de tabere pentru copii care îi aduc multă satisfacție profesională.
Bianca Lăpuște și-a început cariera profesională, la Iași, în calitate de reporter la stația regională PRO TV, după care destinul vieții a luat o întorsătură neașteptată pentru ea.
Marius Moga și jurnalista s-au îndrăgostit și s-au căsătorit la scurt timp. Așa că Bianca a ales să pună pe locul doi televiziunea și lumina reflectoarelor.
Prezentă recent la un eveniment monden, blondina ne-a mărturisit cu ce se ocupă în prezent.
“Ne bucurăm de vară. Deși este una agitată cu multă muncă încercăm să strecurăm mici perioade în care să fugim.
Sunt bine, sunt foarte bine! Noi organizăm tabere, avem trei programate anul acesta, ne pregătim să ducem autocarul la Untodl, care și acela este un proiect foarte mare, mai avem o tabără internațională la Bran.
Este multă producție în spate care a început de câteva luni, în paralel cu DeMoga Music. Avem aproape 20 de autocare. Sunt multe, nici nu știu exact ce să zic. Chiar astăzi vorbeam cu cineva și îi spuneam că sunt într-o perioadă în care îmi place ceea ce fac încât nu simt.
Doar dacă le-am pune pe hârtie aș vedea că sunt foarte multe. Și repet, avem avantajul că fugim în week-end pe undeva sau câteva zile legate și totul este mai chill”, a declarat Bianca pentru impact.ro.
Totodată, soția lui Marius Moga ne-a mai mărturisit că uneori îi este dor de perioada în care era reporter de teren la PRO TV:
”Îmi este dor de televiziune dar mai cochetez uneori cu asta, uite, mai dau un interviu, mă mai văd cu colegii mei. Da, îmi este dor”. ( Video 01.19 – 01.26)
Bianca Lăpuște atrage ușor atenția celor din jur datorită veseliei sale, dar și a aspectului său fizic destul de plăcut.
Ei bine, soția micuțului Mozart ne-a mărturisit că nu face eforturi prea mari pentru a arăta așa.
”Eu nu aș putea să zic cum mă mențin pentru că nu sunt neapărat un etalon în această privință. Nu știu, nu fac nimic special și se vede, pentru că nu pun asta pe primul loc deși ar trebui să fac asta.
Bianca și celebrul său soț au o fetiță de cinci anișori, însă acest lucru nu îi împiedică pe cei doi celebri părinți să își mai dorească încă un copil sau chiar mai mulți.
”Cea mică este bine, a plecat de câteva zile la bunici, la Cluj. I-am dat așa niște zile de vacanță pentru că din toamnă începe clasa zero și am niște emoții de nu este adevărat.
A crescut așa foarte repede, știi? Era copil mic, era bebe și acum dintr-o dată este școlăriță. Deși vorbesc foarte relaxată despre subiect este ceva foarte emoționant pentru mine. Ne mai dorim un copil. Zicem asta de când s-a născut Maria – Elisabeta.
Ne dorim dar nu l-am programat, nu știu, peste o lună. Am zis că o să începem să ne gândim mai serios la asta la anul, peste doi ani. Pentru mine ar fi extrem de interesant să experimentez și rolul acesta de mamă de băiat, dar dacă o să am două fete o să experimentez rolul de mamă de două fete. Deci, orice ar fi este bine”, a adăugat soția lui Marius Moga.