Cu ce să stropeşti ardeii din grădină la final de iulie, început de august. Aşa vor rodi până toamna târziu
Ardeii sunt unele dintre cele mai ușor de cultivat legume, dar, la fel ca toate celelalte plante, au nevoie de îngrijire pentru a face rod bogat. Haide să vedem, așadar, cu ce ar trebui stropiți la mijlocul verii, pentru a face ardei până toamna târziu. Este important să ții cont de aceste sfaturi.
Cu ce să stropeşti ardeii din grădină la începutul lui august
Cultura de ardei gras trebuie bine întreținută în lunile de vară pentru continuarea fructificării până toamna târziu. Cum luna august este perioada de apogeu, trebuie să știi cum să ajuți plantele pentru a te asigura că obții o recoltă bogată.
În medie, în câmp o plantă de ardei poate produce până la 5 ardei, în timp ce într-o seră până la 30 de bucăți ce pot fi recoltate. Prin urmare, cultura de ardei în spațiu protejată este net mai convenabilă dacă vrei să ai o recoltă mai mare.
Fructificarea este stimulată în seră sau solar prin asigurarea condițiilor optime de căldură și umiditate. Astfel, ardeii preferă temperaturi între 25-28°C ziua și 18-19°C noaptea, o umiditate a aerului de 70-75%, a solului de 60-70%, dar și lumină suficientă, fără penumbră.
De ce au mare nevoie plantele
Fertilizarea ardeilor în luna august este absolut necesară, deoarece solul devine treptat epuizat, iar plantele devin din ce în ce mai grele. Prin urmare, acestea necesită în mod special de fosfor, potasiu, precum și de oligoelementele bor, zinc, magneziu.
Nelipsit nu trebuie să fie nici calciul, deoarece fără el, fructele care sunt pe plantă, chiar și cele noi care încep abia să apară vor începe să se îmbolnăvească de putregaiul apical.
Așadar, ideal este să alternezi fertilizarea organică cu cea minerală, cel puțin odată la 7-10 zile, după orele 15:00-18:00, preferabil seara. Înainte de a folosi îngrășămintele, ideal este să uzi plantele.
Citește și: Ce trebuie să faci de urgenţă cu frunzele de roşii dacă apare mana. Aşa salvezi grădina
Soluția pe care să o pulverizezi
Așadar, în luna august este util să stropești ardeii cu o soluție de 0,2% de azotat de calciu sau chelați de calciu (50 ml la 10 litri de apă). Soluția de azotat de calciu poate fi aplicată sub rădăcina plantelor într-o cantitate de 20 g la 10 litri de apă.
De asemenea, este recomandată tratarea plantelor cu chelați de microelemente, aminoacizi, polizaharide și betaine., preparate ce se găsesc la magazinele de vânzare a produselor fitosanitare.
Îngrășămintele organice pentru ardei sunt cele mai bune dacă se amestecă infuzii de plante cu gunoi de pasăre, într-o diluție de 1:15 sau 1:20, notează agrointel.ro.
Citește și: Legumele care se plantează la final de iulie. Vei avea o recoltă frumoasă în toamnă