Cu ce s-a ocupat Cabral înainte să devină celebru. Multe vedete s-ar rușina să povestească

de: Anca Lupescu
26 12. 2021

Cabral este unul dintre cei mai longevivi și carismatici oameni de televiziune din România. Îndrăgitul prezentator  nu a avut aceeași meserie dintotdeauna. În trecut, el își câștiga banii din cu totul altceva. Cu toate că mulți s-ar rușina să recunoască, Cabral nu are nicio problemă să povestească cu ce s-a ocupat înainte de a deveni celebru.

Cum și-a câștigat banii Cabral înainte să devină celebru

Prezentatorul are un blog pe care scrie constant și abordează diferite subiecte cu fanii lui. Tot acolo scrie și despre detalii mai puțin știute din viața lui. El le-a povestit fanilor cum își câștiga banii înainte să devină celebru.

El se ocupa cu descărcarea TIR-urilor, a lucrat la vulcanizare și șantier, în momentele în care avea nevoie de bani ca să își facă diverse plăceri.

„Am descărcat TIR-uri cu cârca atunci când am vrut să plec cu băieţii la mare, am lucrat la vulcanizare când am vrut să merg la munte, când mi-am dorit să mă îmbrac mai cu moţ m-am angajat paznic de noapte la anticariat. Am lucrat şi pe şantier, la casa lui Titi, un prieten de-al părinţilor mei”, a scris Cabral pe blogul lui.

Ce spune vedeta despre celebritate

Într-un interviu mai vechi, Cabral a vorbit despre celebritate și avantajele, dar și dezavantajele cu care vine celebritatea.

„Stai la coadă, că e de porc să te bagi în față. Doar că, atunci când ajungi la ghișeu, sunt uneori șanse să zâmbească cineva prin gemulețul ăla de la nivelul buricului.

Cât despre poze pe stradă, cu două excepții, fac oricând și oriunde. Excepțiile sunt simple… Când sunt cu Namiko,

fiindcă ea nu poate să înțeleagă că o pun pe hold, și am experiența asta de la Inoke și mi-am dat seama că pentru ea nu a fost deloc plăcut. Și când suntem la masă, că nu te pui între om și micii din fața lui…”, a afirmat Cabral.

Cum a ajuns prezentatorul în televiziune

El a ajuns să lucreze în televiziune și să devină celebru datorită apropiaților, care l-au împins spre această carieră.

„Nu mi-am dorit, ba chiar am refuzat niște castinguri. Până la urmă, m-am dus, de gura celor apropiați… și am cam rămas.

Am început cu „Roata de Rezervă, care era o emisiune auto.

Dar apoi am vrut să mă opresc. Și, când m-au invitat cei de la Prima la un casting, m-am dus cu un dosar de oferte de asigurări, pe vremea aia lucram în paralel ca inspector de asigurări.

Ei mă întrebau de emisiune… eu îi întrebam de parcul auto!”, a dezvăluit Cabral.