Cu ce probleme de sănătate a rămas Ileana Badiu, la 8 ani după ce s-a îmbolnăvit de malarie. Sfatul medical ignorat, care era să o coste viața EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
07 02. 2024

Ileana Badiu a fost diagnosticată cu malarie, în urma vacanței din Kenya, în 2016.  În exclusivitate pentru Playtech Știri, vedeta de televiziune ne-a povestit, din propria-i experiență, cât a avut de pătimit, din cauza acestei boli,  care au fost simptomele de debut, dar și cu ce probleme de sănătate a rămas, în urma clasicului tratament, cu chinină, un puternic hepatotoxic. Ea trage un semnal de alarmă: ”Atenție, boala poate fi mortală!”.

Marea ei greșeală, în vacanța din Kenya: ”Am refuzat!”

Ileana Badiu recunoaște că, dacă ar fi respectat cu strictețe toate indicațiile medicului, în Kenya, unde a ales să petreacă, alături de prieteni, o vacanță, nu și-ar fi pus viața în pericol. Vedeta de televiziune ne-a dezvăluit ce mare greșeală a făcut în Africa, ce sfat medical a ignorat total, dar și din ce motiv:

”Înainte de a pleca în vacanță, am făcut tratament cu malarone, prin urmare am făcut o formă trunchiată de malarie. Înainte de a pleca în țări unde există boli tropicale, medicul îți dă să urmezi o anume schemă de medicamente, pentru prevenție.

În ciuda faptului că am luat malarone, sunt niște pastile, pe care le iei cu câteva zile înainte de a pleca în concediu, am refuzat să folosesc și spray-ul puternic de țânțari. Mirosea foarte puternic, nu-mi plăcea mirosul, prin urmare l-am evitat total. Recunosc, am făcut o mare greșeală.

M-au pișcat țânțarii și astfel că m-am îmbolnăvit”, ne-a dezvăluit Ileana Badiu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Citește și: 7 boli care au ucis milioane de oameni la nivelul Planetei. Cum a trecut omenirea peste aceste crize

Cu ce probleme de sănătate a rămas, în urma tratamentului cu chinină?

Ileana Badiu își amintește care au fost simptomele de debut, asemănătoare unei răceli puternice, cu frisoane și febră. Ea ne-a mai mărturisit și cu ce probleme de sănătate a rămas, probabil, pe viață, în urma tratamentului standard, cu chinină:

”Boala a debutat cu simptome de răceală puternică, adică îți curge nasul, ai febră, frisoane, simptome care durează, rețineți, o singură zi, adică 24 de ore. Apoi, ești bine, trece, nu te gândești că ar fi ceva rău. Ulterior, după două luni, simptomele revin. M-am prezentat la spital, la Institutul de boli tropicale, am stat internată, făcusem o formă trunchiată de malarie.

A fost groaznic! Am făcut tratament cu chinină, așa cum se făcea împotriva acestei boli și acum peste o sută de ani. Însă chinina este un puternic hepatotoxic. Am rămas cu o sensibilitate hepatică, chinina atacă și deteriorează ficatul și funcția lui, trebuie să  urmez și acum o dietă!”, ni s-a mai confesat Ileana Badiu, pentru Playtech Știri.

Ileana Badiu trage un semnal de alarmă!

În urma acestei experiențe, Ileana Badiu trage un mare semnal de alarmă. Ea îi sfătuiește pe turiștii care au petrecut vacanțele în țări tropicale să facă o vizită la medic, la revenirea în țară, mai ales dacă prezintă simptomele indicate de ea:

”Atenție, mare! Când reveniți din vacanțele în care există atenționare de boli tropicale, ar fi indicată o vizită la medic, pentru analize. Malaria se poate confunda foarte ușor cu această boală, care poate fi mortală, cu o răceală puternică”, ne-a mai declarat Ileana Badiu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Camelia Tișe, cazul mortal de malarie care a șocat România, în 2024

Malaria este o boală care ucide! Medicii legiști au stabilit că fosta soție a șefului liberal al Consiliului Județean Cluj, Camelia Tișe, găsită fără suflare în casă, pe 5 februarie 2024, a murit din cauza malariei, la scurt timp după întoarcerea din vacanța petrecută în Zanzibar.

Potrivit certificatului medico-legal emis de INML, cauza decesului Cameliei Tișe este malaria, formă severă. Camelia Tișe avea 47 de ani și era notar public. Cu fostul soț, Alin Tișe, de care divorțase, în urmă cu șase ani, avea doi copii. În ultimele trei luni, în România au fost înregistrate peste zece cazuri de malarie, la persoane care au călătorit în Africa.

Citiți și: Ce trebuie să faci când pleci în Zanzibar ca să nu te îmbolnăveşti de malarie. Greşeala fatală a Cameliei Tişe

În ultimele trei luni, în România au fost înregistrate peste zece cazuri de malarie, la persoane care au călătorit în Africa.