Cei care au stat în preajma soților Ceaușescu mărturisesc că Elena ar fi fost mult mai dură decât fostul dictator. Aceasta l-ar fi șantajat de mai multe ori în public. Nimeni nu a aflat însă secretul celor doi, astfel că de-a lungul timpului au apărut doar speculații cu privire la acest subiect.
Elena Ceaușescu a fost o femeie foarte geloasă, mărturisesc cei care i-au fost în preajmă de-a lungul timpului. Soția fostului dictator nu suporta ca femeile demnitarilor să se îmbrace mai bine decât ea atunci când mergeau împreună la întâlniri de lucru, le repezea și le făcea să se simtă prost.
„Primeam bilet de la Cabinetul 2 pe care scria: „Nu aveţi voie coc – nu puteam să-mi fac coc atunci, trebuia să am părul lăsat liber –, n-aveţi voie ruj, n-aveţi voie să vă machiaţi, n-aveţi voie ojă pe unghii”. Acestea erau instrucţiunile pe care le primeam şi pe care trebuia să le respectăm. Doar Elena Ceauşescu purta părul strâns în coc, noi (soţiile miniştrilor – n.r.) nu aveam voie să purtăm”, a declarat Elena Marinela Macovescu, soţia fostului ministru de Externe al României, George Macovescu, din perioada 1972-1978.
Femeia a mai spus că Elena Ceaușescu l-ar fi avut cu ceva la mână pe fostul dictator și l-ar fi șantajat de mai multe de-a lungul timpului, chiar dacă în prezența lor se aflau și alte persoane.
„Soţul meu a crezut întotdeauna că Elena îl are la mână cu ceva pe Nicolae Ceauşescu. Pentru că într-una dintre vizitele oficiale, când el s-a întors de la o întâlnire care era programată cu un preşedinte, ea, care nu fusese chemată, i-a spus, de faţă cu toţi:„Dragă, dar tu unde te trezeşti? Ai pornit la drum singur, nu cu mine? Ia vezi, că acum schimb foaia, unde te trezeşti tu?” Au înlemnit toţi. Şi soţul meu a spus tot timpul:„Nu ştiu cu ce, dar îl are la mână cu ceva cu care-l şantajează”, a spus Elena Marinela Macovescu.