Cu ce a ajuns să se ocupe Leonard Doroftei în Canada. Iată din ce își va întreține familia

de: Claudiu Surmei
10 07. 2019

Leonard Doroftei a plecat definitiv în Canada, alături de familie. Fostul campion mondial a luat această decizie după mai multe neînțelegeri cu Primăria din Ploiești. La câteva zile de la plecarea din țară, s-a aflat cu ce se va ocupa „Moșu” în Canada pentru a-și întreține familia.

Leonard Doroftei vrea să își deschidă o școală de box în Canada

Fostul pugilist a ajuns în Montreal și va locui în apartamentul în care acum se află fiul lui cel mare, plecat peste Ocean în urmă cu patru luni. Leonard Doroftei are de gând să se implice în lumea boxului și plănuiește să își deschidă o școală de box care să formeze tinerele talente.

„Am discutat cu el înainte de plecarea spre Canada şi mi-a spus că visul lui cel mai mare este acela de a se implica în lumea boxului. Va discuta cu fostul lui manager pentru a încerca să-şi deschidă o şcoală de box sau să antreneze la un club cunoscut din Montreal. Eu cred că are mari şanse să devină un antrenor foarte bun. Pentru că şi eu trăiesc în Montreal, iar Doru îmi este prieten de peste 30 de ani, voi fi tot timpul alături de el. Îi voi da cele mai bune sfaturi”, a declarat pentru telekomsport unul dintre apropiații lui Doroftei.

„Moșu” a decis să lase totul în urmă și să plece în Canada în urma unor dispute cu reprezentanții Primăriei Ploiești. Aceștia l-au somat să părăsească imobilul în care își deschisese un restaurant, iar Doroftei și-a mutat afacerea sub peluza Stadionului Ilie Oană, însă nu a mai realizat profit. Chiar dacă a reprezentat România la cel mai înalt nivel, statul nu s-a gândit să îi sară în ajutor.

Leonard Doroftei a fost campion mondial WBA la categoria semi-ușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003 și a reușit să câștige, printre numeroase medalii, bronz și argint la Jocurile Olimpice.