CTP, reclamat după prima emisiune cu Recorder. Reacția tranșantă a jurnalistului: ”Nu mi-am îngăduit să sper”

de: Ștefan R. Apostol
19 10. 2023

Marea surpriză a anului 2023, din punct de vedere jurnalistic, a fost plecarea jurnalistului Cristian Tudor Popescu din ograda DIGI, iar faptul că a semnat cu cei de la Recorder, acum pare a fi o decizie deloc înțeleaptă. După prima sa emisiune aici, jurnalistul s-a trezit reclamat, iar astăzi a venit și reacția tranșantă a jurnalistului.

Moaștele Sfintei Parascheva, CTP și Liga Studenților

Marea mutare a jurnalistului Cristian Tudor Popescu în online, aături de cei de la Recorder, a fost, fără doar-și-poate, surpriza anului în media românească.

Nu se știu clar motivele pentru care a rupt lanțul de iubire cu cei de la DIGI, dar faptul că a decis să meargă în online, dintr-un punct de vedere a fost benefică decizia, sau nu.

Vezi și: Câte mii de români s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva pe 13 octombrie

În această perioadă, mai ales spre finalul săptămânii trecute, când ortodocșii au prăznuit-o pe Sfânta Parascheva, Iașiul a devenit un loc de pelerinaj pentru români, mai ales pentru că aici se află și Moaștele Sfintei, în Catedrala cu același nume.

Pelerinajul la Moaștele Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie 2023

Dar, la prima sa emisiune la Recoder, CTP a decis că este propice să vorbească în stilu-i caracteristic despre eveniment și despre cei care au mers în pelerinaj la Moaștele Sfintei Parascheva, declarân în cadrul emisiunii online ”Pelerinii de la Iași, deci oameni care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu ce-o să mai primească ducându-se la moaștele Sf. Parascheva nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în Rai”.

Numai că, aceste afirmații au devenit virale, iar Liga Studenților din Iași a reacționat dur pe marginea afirmațiilor.

Ba mai mult, au decis că ar fi defăimătoare, astfel că s-au îndreptat spre Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Află și: Moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase de la Mitropolie. Oamenii se adună pentru pelerinaj

Aici reprezentanții LS Iași au depus o reclamație pe numele jurnalistulșui, în care susțin că i-a umilit, în cadrul unei emisiuni online, pe cei peste 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași, și că ceea ce a părut a fi discriminatoriu, este comparația cu teroriștii sinucigași Hamas.

„Liga Studenților apără libertatea religioasă și de conștiință, consfințită de art. 53 din Constituția României, care reprezintă un drept fundamental al omului și un reper de bază în orice regim liberal, călcat în picioare doar de regimurile totalitare.

Pentru noi, nu doar în calitatea noastră de studenți, majoritar creștini ortodocși în cadrul organizației, pentru care cultul sfinților reprezintă o componentă esențială a credinței noastre, cât inclusiv ca reprezentanți ai societății civile, astfel de declarații în spațiul public, care sunt de natură să aducă atingere demnității creștinilor, umilindu-i și degradându-i pe pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva la stadiul de teroriști islamici sunt total inacceptabile și trebuie sancționate”, a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Reacția tranșantă a jurnalistului CTP

După ce reclamația era depusă în cursul zilei de mați, astăzi, într-o amplă postare pe contul său de Facebook, Cristian Tudor Popescu a decis să răspundă, iar totul a fost spus prin reacția tranșantă a jurnalistului:

”Pentru orice persoană înzestrată cu rațiune e cât se poate de limpede: compar credința unor oameni în bunătățile care, potrivit Coranului, îi așteaptă în Rai cu credința altor oameni că niște rămășițe umane mumificate pot face minuni pentru ei. Nu spun, potrivit Bibliei, pentru că rolul miraculos al moaștelor nu este povestit acolo, e fabricat ulterior.

Și nu fac altceva decât să râd, căci zic, tot în emisiune: „Să nu râdem de cei care cred în vinul, carnea și fecioarele din Rai, că râdem de noi” – după care fac comparația de mai sus. Cum aș fi putut să compar ACȚIUNILE unora, puțini, dintre cei ce cred în raiul islamic, care se aruncă în aer folosind centuri explozive, cu pelerinajul pașnic al fidelilor Sf. Parascheva, care, după vizita la moaște, se duc pur și simplu acasă?

Am râs de naivitatea ambelor categorii. Atât, măi băieți și fete, am râs, n-am cerut interzicerea cultului Sf. Parascheva sau a celui islamic. Sunt și eu credincios, cred în libertate, și, prin urmare, deși nu sunt religios, cred că oamenii trebuie lăsați să practice religia pe care o doresc, în bună pace.”, scrie Cristian Tudor Popescu astăzi, pe Facebook.

Află despre: Radu Banciu, atac dur la adresa lui Cristian Tudor Popescu: ”De la CTP nu aveai ce să înveți! N-a avut scrupule niciodată”

”Sunt și eu credincios, cred în libertate”

Cristian Tudor Popescu: ”Faceți și Logică la facultate?”

În același text, analizând, de fapt, cele scrise și enunțate de Liga Studenților din Iași, și anume  ”Declarațiile domnului Cristian Tudor Popescu aduc atingere demnității creștinilor ortodocși, batjocorindu-i, umilindu-i și degradându-i pe aceștia la stadiul de teroriști islamici”, jurnalistul a avut dreptul la replică, încercând să-și argumenteze afirmațiile din emisiune:

”Închei menționând că toate acuzațiile la adresa subsemnatului înaintate CNCD în ultimii ani s-au soldat cu condamnarea, din partea CNCD, și apoi cu desființarea condamnării de către Justiție – Dăncilă, pavian cu mantie, Patriarhul Daniel, mutarea moaștelor a dat jos comunismul, oamenii Sf. Parascheva își scot masca și ling pepsiglasul…

Asta studențească, atentat terorist cu moaștele Sf. Parascheva, în opinia mea nu va trece de CNCD. Și cu o umbră de tristețe că niște oameni tineri, ținuți a fi deștepți (acum poate săriți că v-am comparat cu teroriștii Hezbollah, despre care Trump a zis că sunt „very smart”) se țin de astfel de prostii în zile ca acestea…”, a mai scris jurnalistul.

Vezi și: Cristian Tudor Popescu, mesaj halucinant după suspendarea Simonei Halep: ”Drogata drogaților”

Rămâne ca mai departe, CNCD să decidă dacă afirmațiile jurnalistului se încadrează la acelea de defăimare și dacă ” aduc atingere demnității creștinilor ortodocși”, sau nu, așa cum au reclamat cei de la Liga Studenților din Iași.