26 iul. 2023 | 22:18

CSKA 1948 Sofia – FCSB 0-1. Roș-albaștrii sunt favoriți la calificare după golul marcat de Florinel Coman

News
CSKA 1948 Sofia - FCSB 0-1. Roș-albaștrii sunt favoriți la calificare după golul marcat de Florinel Coman
CSKA 1948 Sofia - FCSB 0-1, LIVE VIDEO & FOTO. Meciul a fost intrerupt patru minute

FCSB a câștigat, cu 1-0, partida cu CSKA 1948 Sofia, din turul doi preliminar din Europa Conference League. Singurul gol a fost marcat de Florinel Coman. Returul se va disputa săptămâna viitoare, joi, 3 august, la București, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, fără spectatori.

CSKA 1948 Sofia – FCSB 0-1  (Florinel Coman min 28)

Minutul 90+9. Final de meci, FCSB s-a impus cu 1-0.

Minutul 90. Târnovanu reține fără emoții un șut expediat din interiorul careului.

Minutul 86. Dublă schimbare la FCSB. Darius Olaru și Florin Coman, înlocuiți de Miculescu și Radaslevescu.

Minutul 81. Edjouma, șut de la margine acareului de la 16 metri, respins de unul dintre fundașii bulgari.

Minutul 74. S-a reluat jocul, după problemele apărute la instalația de nocturnă

Minutul 73. Din cauza furtunii de la Sofia, au apărut probleme la instalația de nocturnă. Câteva becuri s-au stins, iar arbitrul a oprit partida.

Minutul 65. Mare ocazie CSKA 1948 Sofia. Tîrnovanu salvează FCSB-ul după gafa lui Valentin Crețu. Vutov șutează de la 20 de metri, dar portarul roș-albaștrilor apără.

Minutul 61: Schimbare la FCSB. Iese Ovidiu Popescu și intră Valentin Crețu.

Minutul 55. Florinel Coman vine lansat în adâncime de Edjouma, ia faza pe cont prorpiu după care  șutează de la distanță, la colțul lung, puțin pe lângă poarta lui Naumov.

Minutul 46. A început repriza a doua a meciului. Două schimbări la FCSB: Băluță și Cordea au fost înlocuiți cu Octavian Popescu și Edjouma.

Minutul 45+1. Final de repriză. FCSB conduce cu 1-0 la pauză.

Minutul 40. Jucătorii de la FCSB au recuperat balonul la 20 de metri de poarta adversă, Compagno îi pasează lui Olaru, dar bulgarii s-au repliat și l-au blocat pe căpitanul formației din România.

Minutul 37. Ocazie mare pentru echipa bulgară. Pedrinho șutează în forță, balonul este deviat și trece prin fața porții noastre, iar Kjartansson a fost foarte aproape de a relua spre poartă. Mai avea nevoie doar de foarte puțin ca să înscrie.

Min 36. Ocazie mare FCSB! Darius Olaru primește la un balon și șutează de la 25 de metri. Mingea a trecut foarte aproape de bara din stânga, căpitanul roș-albșatrilor putea să aducă un gol care ar fi putut să rezolve soarta calificării. Portarul Naumov era aproape de fază, dar i-ar fi fost greu să intervină.

Minutul 28. GOOOOOOL FCSB!!!! Cordea îl găsește excelent pe Olaru al cărui șut este respins de portarul advers, balonul ajunge la Florinel Coman, care este singur în careu și trimite nestingherit în plasa porții adverse. Portarul era ieșit și Mbappe de la FCSB nu a avut nicio problemă. Atacantul roș-albaștrilor a marcat în toate meciurile din acest sezon, două amicale, două în campionat și unul în cupele europene.

Minutul 21. Târnovanu reține fără nicio problemă șutul lui Pedrinho din afara careului.

Minutul 17: Șut a tras de la 25 de metri, violent, dar portarul Naumov a respins fără emoții. Ulterior, mingea a ajuns la Băluță, care a tras slab, iar portarul bulgarilor a reținut.

Minutul 7: Rusev centrează din dreapta în fața porții, dar Radunovic este pe traiectoria balonului și respinge în corner.

Minutul 1. A început partida dintre CSKA 1948 Sofia și FCSB. 1.000 de spectatori se află pe stadionul „Vasil Levski”. 150 veniți din România.

Update: ora 19:45: Echipa de start a FCSB-ului

Târnovanu – Ov. Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic – Băluță, Șut, Olaru – Cordea, Compagno, Fl. Coman;
Rezerve: Vlad, Crețu, Panțîru, Oct. Popescu, Miculescu, Lixandru, Edjouma, V. Gheorghe, Pantea, Radaslevescu;
Absent: Djokovic (suspendat);
Antrenor: Elias Charalambous.

Echipa de start a formației CSKA 1948

Naumov – Gurishta, Petrov, Heliton, Orachev – Daskalov, Tsenov – Rusev, Stoichkov, Pedrinho – Kjartansson;
Rezerve: Madzharov, Ganev, Thalis, Karagaren, Wankewai, Vutov, Viyahki, Rapnouil, Umarboev, Nguinda, Kirilov;
Absenți: Johnathan, Serdyuk, Piscevici (accidentați);
Antrenor: Atanas Ribarski.

CSKA 1948 Sofia – FCSB, LIVE VIDEO & FOTO, ORA 20.30

FCSB își începe aventura europeană la Sofia. Echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii o vor înfrunta CSKA 1948 Sofia în turul doi preliminar din Europa Conference League. Joi vor intra în scenă și celelalte trei echipe din România: CFR Cluj, Sepsi și Farul Constanța, formație ajunsă în această competiție după ce a fost eliminată din preliminariile Champions League.

Jucătorii echipei FCSB s-au antrenat la Sofia, iar la finalul ședinței de pregătire, antrenorul Elias Charalambous și Risto Radunovic au răspuns întrebările jurnaliștilor într-o conferință de presă. Tehnicianul s-a enervat când un ziarist bulgar i-a transmis eronat o declarație a patronului Gigi Becali, care ar fi spus că postul lui este în pericol dacă nu câștigă duelul cu CSKA 1948 Sofia.

„Respectăm CSKA, nu știu la ce declarație a patronului vă referiți și chiar nu cred că a spus așa ceva. E un om respectat, cunoscut, e de notorietate faptul că a ajutat mulți oameni”, a ripostat Charalambous.

Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, la conferinta de presa de dinaintea meciului impotriva lui TSKA 1948 Sofia, din cadrul UEFA Europa Conference League, desfasurata la Stadionul National Vasil Levski din Sofia, marti 25 iulie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Tehnicianul „roș-albaștrilor” a mai spus că își dorește ca echipa lui să controleze meciul.

„Este primul meci european pentru noi până acum. Am avut două meciuri în campionat, am început bine. Acum va fi un meci diferit. Mâine nu va fi doar o repriză sau două. Vor fi două meciuri grele. Suntem aici să întâlnim o echipă bună, am analizat-o, o echipă cu jucători de calitate, una organizată. Trebuie să ne facem jocul și să obținem un rezultat bun.

Am văzut meciurile cu Aris și Panathinaikos, echipe pe care le știu. Am văzut ce pot și la ultimul meci de campionat, întâlnim o echipă bună, organizată, dar și noi suntem puternici.

Obiectivul nostru e victoria, să dictăm ritmul jocului, nu vorbim despre egal. Mai ales că echipa e într-un moment psihologic bun”, a declarat a mai declarat Elias Charalambous.

Ce mesaj a transmis Gigi Becali înaintea partidei CSKA 1948 Sofia – FCSB

Este adevărat că Gigi Becali nu a spus că o să dea afară antrenorul dacă FCSB nu câștigă, dar a transmis clar că nu vrea niciun fel de emoții, scopul principal fiind banii din cupele europene.

„Nu ne temem de bulgari. Avem echipă prea bună. Noi ne putem bate la ora cu orice echipă din lume. Nu îmi place mie, nu fac pronosticuri. Eu nu cred că o să avem probleme. Dacă avem probleme în primul tur, atunci să ne lăsăm de fotbal. Jucăm în România cu CFR Cluj, cu Dinamo, cu Farul”, a declarat Gigi Becali într-o conferinţă de presă.

CSKA 1948 Sofia – FCSB, echipe probabile

FCSB a reușit să-l convingă pe Vlad Chiricheș să semneze contractul cu 24 de ore înaintea partidei de la Sofia. Căpitanul echipei naționale nu va juca în primul meci, dar poate să-și ajute echipa în returul de la București.

CSKA 1948 Sofia – FCSB, echipe probabile:

CSKA 1948: 29. Naumov – 24. Gurishta, 87. Petrov, 5. Helinton, 4. Orachev – 13. Stoichkov, 22. Daskalov – 11. Karagaren, 39. Umarbaev, 99. Kirilov – 9. Kjartansson
REZERVE: 33. Ganev, 7. Thalis, 8. Pedrinho, 10. Rusev, 18. Chochev, 20. Vutov, 21. Tsenov, 23. Viyachki, 31. Rapnouil
ABSENȚI: Johnathan, Serdyuk, Piscevici (accidentați)
ANTRENOR: Atanas Ribarski

FCSB: 32. Târnovanu – 28. Pantea, 6. Haruţ, 5. Dawa, 33. Radunovici – 18. Edjouma, 8. Şut, 27. Olaru – 11. Miculescu, 25. Al. Băluţă, 7. Fl. Coman
REZERVE: 99. Vlad, 9. Compagno, 10. Oct. Popescu, 16. Lixandru, 22. V. Gheorghe, 23. Ov. Popescu, 30. Ngezana, 80. Radaslavescu, 98. Cordea
ABSENT: Djokovic (suspendat)
ANTRENOR: Elias Charalambous

STADION: „Vasil Levski”
ARBITRU: Luca Pairetto (Italia)

Cine transmite la TV meciul CSKA 1948 Sofia – FCSB

Partida CSKA 1948 Sofia – FCSB este programată miercuri 26.07.2023, de la ora 20.30. Este singura întâlnire a echipelor românești, din turul doi preliminar al Europa Conference League, care va fi transmisă de un post de televiziune generalist. Duelul va putea fi urmărit pe Antena 1, dar și pe site-ul www.playtech.ro.

Sursa Foto: Facebook FCSB & SPORT PICTURES

Digisport.ro
N-a pronunțat ”România”! Cum ne-a numit prim-ministrul din Kosovo, după scandalul de la București
Stirile PROTV
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
PlaySport
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Ego.ro
Anamaria Prodan, de nerecunoscut. Brunetă și machiată strident, la nunta cu fostul soț FOTO
ProActual
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
EVZ.ro
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Spynews.ro
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
PRO TV
”Cu Anca Dinicu mă sărut, cu Anisia Gafton mă însor, iar pe Alex Bogdan...” Declarațiile din culise ale unui coleg de scenă
Adevarul
Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat direct în tavan”
BZI.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Viva.ro
Vestea că Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit cu Mihaela i-a luat pe toți prin surprindere, dar asta nu e tot! S-au aflat detalii neașteptate acum: "Față de restul lumii...”