Cristina Cioran trece prin clipe grele. Actrița a recunoscut ce o neliniștește
Cristina Cioran este mai transparentă decât a fost vreodată. Vedeta le-a mărturisit fanilor cum se simte și a recunoscut ce neliniște imensă are în această perioadă. Mamele care au trecut prin clipe asemănătoare îi înțeleg durerea.
Ce o neliniștește pe Cristina Cioran?
Cristina Cioran a trecut de la extaz la agonie de la începutul lunii iulie și până acum. Vedeta s-a bucurat să-și vadă fiica, dar din păcate micuța a venit prea devreme pe lume. Ema s-a născut prematur pe data de 14 iulie, iar de atunci medicii au decis să o țină sub observație până ce va lua mai mult în greutate și va reuși să mănânce singură.
Vedeta a fost astfel nevoită să o lase pe aceasta în spital și să o viziteze doar de două ori pe săptămână din cauza contextului actual. Actrița își dorește acum doar să-și țină copilul în brațe și să o aducă în viitorul apropiat în sânul familiei.
Fosta prezentatoare de la ‘Acces Direct’ i-a făcut o vizită Emei alături de partenerul său, ulterior a împărtășit cu internauții momentul special pe care l-a avut. Blondina le-a dezvăluit fanilor durerea ei, cu toate că înțelege că totul este spre binele și siguranța micuței:
„Ce mai mare durere a mea este că nu sunt lăsată să stau lângă fetița mea în spital. Regulile impuse de pandemie ne țin departe. Inclusiv medicii și-ar dori să fie mămicile acolo… mi-se pare atât de nedrept și de năucitor…”, a scris Cristina Cioran pe Instagram.
Deși este tristă din cauza acestei situați, Cristina își ocupă pe cât de mult timpul cu pregătirile pentru momentul în care fiica ei va putea să vină acasă. Actrița i-a amenajat camera și așteaptă cu mari emoții momentul în care aceasta se va simți mai bine:
„Fetița noastră puternică și curajoasă ne-a zâmbit când ne-a văzut și ne-a simțit! Suntem fericiți că e bine și crește! Suntem despărțiți! Dar împreună! Sperăm să o luăm acasă cât mai curând! Săptămâna asta finalizez camera Emei! Abia o așteptăm acasă!”, a mai continuat aceasta.
”Simt nevoia să dau niște explicații”
Blondina a fost de curând criticată pentru vizita la mare. Vedeta a fost pusă la zid de unii internauți care i-au scris că aceasta nu ar trebui să se distreze în timpul în care fiica ei se luptă cu viața.
”Simt nevoia să dau niște explicații. Am fost o zi la mama, eu sunt din Constanța și am fost o zi la mama. Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm, pe care trebuie să le facem și de multe ori nu este suficient un telefon. Îi mulțumesc iubitului meu că nu mă lasă să stau în casă, să pic în vreo depresie și cu orice ocazie mă scoate din casă”
Cristina Cioran