Cristina Cioran, la un pas să amâne botezul fetiței sale. „Am fost bolnavi toți trei”. EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
13 05. 2022

Cristina Cioran se pregătește în aceste zile pentru creștinarea micuței sale. Evenimentul va fi unul restrâns, la care, potrivit propriilor sale declarații date pentru impact.ro, va participa doar familia. Nașii sunt niște prieteni apropiați de-ai cuplului. Vedeta tv a fost însă la un pas să amâne din nou botezul, după ce atât ea, cât și cea mică și tatăl copilei sale au fost foarte răciți.

Crtistina Cioran, detalii despre botezul fetiței sale

Cu doar câteva zile înaintea creștinării fiicei sale, Ema, Cristina Cioran a trecut prin mari emoții. Atât ea, cât și partenerul său au fost răciți, dar cel mai rău dintre ei a fost fetița sa, care nu mai putea respira noaptea, din cauza mucozităților.

Din acest motiv, vedeta tv a fost la un pas să amâne botezul, pentru a doua oară, după ce în luna octombrie a anului trecut rezervase deja un local pentru petrecerea de după, la care doreau să-și invite toți prietenii, renunțând pe ultima sută de metri, din cauza pandemiei.

Nopți albe din cauza fetiței

Actrița a petrecut câteva nopți albe, întrucât Ema plângea pentru că nu putea respire din cauza mucozităților. Din fericire pentru ea, micuța și-a revenit, iar în prezent toți trei sunt sănătoși, astfel că aceasta va fi creștinată conform planului făcut.

„Am mari emoții pentru ca abia așteptăm să facem botezul Emei. Locația unde se va desfășura e în București, în centru. Fetița a fost răcită ca și mine și ca și tati. Acum suntem bine. Din fericire”, a declarat aceasta pentru impact.ro.

Eveniment restrâns, doar cu familia

Potrivit propriilor sale mărturisiri, nașii fetiței nu sunt persoane publice, ci niște prieteni foarte buni de-ai cuplului. Cum Cristina și partenerul său nu sunt căsătoriți, micuța poartă în acte numele de familie al tatălui.

„Nu am vrut să il dau și pe al meu, nu avea rost”, mai spune actrița. Spre deosebire de planul inițial, unde cei doi părinți voiau să-și invite toți prietenii, cei doi părinți au decis ca evenimentul să aibă loc într-un cerc restrâns, doar cu familie”.

  • Rochie asemănătoare cu a micuței

Cristina va purta o rochie asemănătoare cu a fetiței sale, cu mici deosebiri. „Rochia mea e ca a fetiței doar ca un pic altfel”, a spus aceasta mai în glumă mai în serios. După naștere, actrița s-a confruntat cu problema kilogramelor în plus, pe care nici până în prezent nu a reușit să le dea jos. Asta și pentru că vedeta nici nu a încercat, până acum, să scape de ele.

Ema, o fetiță veselă și cuminte

Cristina Cioran a născut prematur o fetiță, în a 29-a săptămână de sarcină. Micuța a petrecut mai mult de o lună și jumătate în spital, la incubator, ea fiind externată și ajungând acasă abia la începutul lui septembrie.

Ema a fost însă o luptătoare, a luat în greutate atât cât ar fi trebuit, iar în prezent părinții săi sunt extrem de fericiți. Micuța este o fetiță perfect sănătoasă, veselă și cumine.