Cristiano Ronaldo este convins că prezența lui nu ajută doar echipele cu care are contract, ci este chiar „o locomotivă” și pentru campionatele respective. Starul portughez a acordat un interviu în care a făcut mai multe declarații controversate. A spus că se simte foarte bine în Arabia Saudită și că nu are de gând să se întoarcă în Europa, dar l-a și atacat pe Lionel Messi, care a ajuns în campionatul nord-american de fotbal la Inter Miami.
Cristiano Ronaldo are un salariu fabulos în Arabia Saudită. A încasat deja o sută de milioane de dolari, iar în următorii doi ani mai are de primit încă patru sute de milioane de dolari, din contractul cu Al Nassr și diferite alte contracte. Starul portughez este foarte devotat fotbalului din care câștigă o avere și a acordat un interviu în care a făcut mai multe declarații controversate. Atacantul de 38 de ani este convins că prezența lui a trezit atât fotbalul din Arabia Saudită cât și pe cel din Italia, în perioda în care a jucat la Juventus Torino.
„Într-un an, tot mai mulți jucători de top vor veni în Arabia Saudită. Într-un an, liga din Arabia Saudită va fi mai puternică decât cea din Turcia sau cea din Olanda. Jucătorii care au venit nu sunt așa cum a spus președintele Uniunii Europene. Jota și Ruben Neves sunt jucători tineri.
Lumea m-a criticat pentru că am venit în Arabia Saudită, dar ce s-a întâmplat acum? Eu am deschis calea, iar acum toți jucătorii vin aici!
Decizia mea de a semna cu un club din Arabia Saudită a fost crucială în privința a aduce jucători de TOP în această țară. Este un lucru evident. Când am semnat cu Juventus, Serie A era moartă… după ce am ajuns eu acolo, campionatul din Italia a fost revitalizat. Oriunde merge Cristiano Ronaldo, generează un interes uriaș”, a declarat atacantul lui Al Nassr, conform jurnalistului Fabrizio Romano.
Cristiano Ronaldo: “In one year, more & more top players will come to Saudi” 🇸🇦
“In a year Saudi league will overtake the Turkish league and Dutch league”.
“Players who arrived aren’t like what the president of the European Union said”.
“Jota & Ruben Neves are young players”. pic.twitter.com/LeAdyUwliW
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 17, 2023
Cristiano Ronaldo așteaptă în Arabia Saudită și alți jucători buni. A fost la un pas de un duel cu Lionel Messi, dar rivalul său a refuzat oferta lui Al Hilal și a semnat cu Inter Miami din MLS.
„Liga din Arabia Saudită este mai bună decât MLS (n.r. campionatul din SUA, unde joacă Leo Messi). Sunt 100% sigur că nu mă voi întoarce în Europa. Am deschis calea către Arabia Saudită și acum jucătorii vin aici.
Nu voi reveni în Europa, ușa este închisă definitiv. Am 38 de ani, și, pe lângă asta, fotbalul european și-a pierdut mult din calitate. Singurul campionat foarte puternic e Premier League, e cu mult înaintea celorlalte campionate”, a mai declarat Cristiano Ronaldo, conform jurnalistului Fabrizio Romano.
Fostul atacant de la Manchester United a marcat sezonul trecut 14 goluri în cele 16 partide din campionat în tricoul lui Al Nassr, dar echipa lui nu a reușit să termine pe primul loc, așa cum își dorea conducătorii.