Cristian Tudor Popescu, discurs surpriză după succesul obținut de Sorana Cîrstea. „Ca într-o înfruntare Aikido”. Pe ce loc a urcat jucătoarea în clasamentul WTA

de: Sorin Barbu
30 03. 2023

Cristian Tudor Popescu ne-a obișnuit cu comentarii critice și foarte critice, dar succesul obținut de Sorana Cîrstea, în meciul cu Aryna Sabalenka, l-a încântat. Gazetarul a transmis un mesaj în care a lăudat prestația jucătoarei din România. După calificarea în semifinalele turneului de la Miami, sportiva noastră a urcat puternic în clasamentul „WTA Live”.

Lucru rar, Cristian Tudor Popescu a lăudat-o pe Sorana Cîrstea

Cristian Tudor Popescu a fost foarte bucuros că Sorana Cîrstea a câștigat meciul cu Aryna Sabalenka, jucătoarea aflată pe locul 2 WTA. Gazetarul a scris un text pe Facebook, după ce sportiva din România a reușit să se califice după zece ani în semifinalele unui turneu WTA. Nu este prima oară când o laudă. Acum câțiva ani spune că Sorana Cîrstea este cea mai talentată jucătoare din România, dar că nu-și valorifică suficient potențialul.

„Aikido Sorana! Doamne, ce volé stop cu mână rece a pus Sorana la 0-30, în ultimul ghem, pe torpila Sabalenkăi!

Preluând forța uriașă a mingilor bielorusei, ca într-o înfruntare Aikido, ducându-se cu anticipație acolo unde lovea adversara, servind excepțional, cu ași în momente cheie, și returnând cu calm serviciile violente ale campioanei Australian Open, Sorana învinge în cel mai bun meci al vieții ei în tenis – de până acum… Căci, mai urmează! E în semifinală la Miami!”, a fost reacția lui Cristian Tudor Popescu.

Sorana Cîrstea a urcat în TOP 50 WTA, în „clasamentul live”

Sorana Cîrstea a câștigat a 19-a oară în carieră în fața unei jucătoare din Top 10 WTA, dar Sabalenka, locul 2 WTA, este adversarul cel mai bine clasat în fața căruia a câștigat. După acest succes a câștigat 390 de puncte WTA și a urcat pe locul 41 în „clasamentul live”.

Dacă va ajunge în finală va urca pe 28, iar un triumf în ultimul act îi va aduce un loc în top 20, peste Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj.

O calificare în finală o va ajuta pe Sorana Cîrstea să depășească și borna de opt milioane de dolari, sumă câștigată doar din tenis.