Cristian Pomohaci, noi probleme cu oamenii legii. Nu au vrut să îl ierte deloc
Cristian Pomohaci a avut noi probleme cu oamenii legii. Așadar, polițiștii de la IPJ Bistrița-Năsăud au dat amenzi tuturor petrecăreților care au participat la petrecerea fostului popă, inclusiv lui.
Cristian Pomohaci, noi probleme cu oamenii legii
Cristian Pomohaci a transmis în plină pandemie, live, pe Facebook, o petrecere cu 20 de persoane înghesuite la o masă, pe care gestul i-a costat cam scump, și anume 6.000 de lei. Live-ul transmis de Cristian Pomohaci a adunat peste o mie de comentarii și peste 300 de distribuiri.
Astfel că reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud au spus pentru Spynews.ro, că oamenii legii au localizat încă din ziua petrecerii locul unde se afla aceasta, iar sâmbătă au spus că, după verificări, au identificat 17 persoane. Acestea au primit sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 lei.
În plus, oamenii legii le-au reamintit cetățenilor de la petrecere că suntem încă în plină pandemie de coronavirus și oamenii pot muri din cauza celor care nu respectă regulile.
Amintim că în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru evaziune, fostul preot a primit o pedeapsă simbolică, rămasă definitivă în urmă cu două săptămâni.
„Respinge cererea de recurs în casație formulată de inculpatul Pomohaci Cristian Dorin împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureş – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2021”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cristian Pomohaci, trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată
Potrivit Parchetului General, Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată. El a fost acuzat că a omis să declare suma de aproape 700.000 de lei, venituri pe care le-a realizat din închirerea a 11 imobile.
„În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obținute în realitate. În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinței a 11 bunuri imobile deținute. Aceasta a avut drept consecință prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuția la asigurările sociale”, se menţiona de către Ministerul Public, atunci când Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată.