Cristian Boureanu s-a despărțit de Cristina Belciu. Motivul care a dus la ruptura definitivă
Cristian Boureanu s-a despărțit de Cristina Belciu. Care este motivul care a dus la ruptura definitivă. Cei doi s-au iubit vreme de patru luni și jumătate, însă se pare că apoi au preferat să meargă pe drumuri separate. Afaceristul în vârstă de 49 de ani și fotomodelul în vârstă de 24 de ani s-au întâlnit anul trecut, chiar de 1 Decembrie, la un restaurant din Herăstrău, și susțineau că între ei a fost dragoste la prima vedere.
Cristian Boureanu s-a despărțit de Cristina Belciu
Cristian Boureanu și Cristina Belciu surprindeau pe toată lumea atunci când, la începutul anului, cei doi își asumau public relația cu declarații oficiale în presă și ipostaze tandre pe Instagram sau pe la evenimente mondende.
Însă se pare că cei doi au realizat că nu există, de fapt, compatibilitate între ei, dar cu toate acestea au decis să se despartă în termeni cât se poate de amiabili.
De altfel, Cristian Boureanu a avut numai cuvinte frumoase de spus la adresa Cristinei Belciu și chiar a subliniat rolul benefic pe care l-a avut aceasta în viața fiicei sale.
,,Cristina a fost cel mai bun și frumos cadou de la destin, pe care l-am primit în ultima perioadă. O dragoste neașteptată și împărtășită de amândoi, la maximum, care ne-a făcut să trecem peste orice judecăți și prejudecăți și să încercăm să fim împreună.
Cristina e matură și educată, cu un suflet excepțional și o inimă enormă, o fată cum nu credeam că o să întâlnesc și pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că a adus-o în viața mea.
O veritabilă lady, cu un suflet de copil. Și care a reușit să-mi schimbe viața în bine mie și, mai ales, paradoxal, fetei mele, Ioana, pe care a reușit să o ajute să-și descopere pasiunea și talentul. Multumesc pentru tot, Cristina!”, a declarat Cristian Boureanu, conform Click!.
Ce a declarat fosta iubită a lui Cristian Boureanu
La rândul ei, și tânăra Cristina Belciu a ținut să spună care a fost motivul rupturii dintre cei doi.
„Am decis de comun acord sa ne despărțim. Cu Cristi am rămas în relații bune, ne sunăm, vorbim, dar în calitate de prieteni, nu de iubiți. Suntem foarte siguri pe decizia luată și nu există șansă să reluăm relația.
Patru luni și jumătate a durat povestea noastră, am încheiat-o de curând. Am locuit împreună, ne-am înțeles foarte bine și pot spune că diferența de vârstă nu a fost motivul despărțirii, ci incompatibilitatea. Erau situații în care vedeam lucrurile altfel, astfel ca la un moment dat nu am mai putut trece peste ele. Cu fiica lui m-am înțeles bine, vorbesc în continuare și cu ea”, a declarat Cristina Belciu, pentru sursa citată.
Relația dintre cei doi nu a fost însă văzută cu ochi buni de toată lumea, iar printre cei care au criticat-o a fost și Monica Tatoiu, care i-a reproșat afaceristului că are relații cu fete mult prea tinere pentru el.