Criminalul Konstantinos Passaris poate cere eliberarea din închisoare. Ce se întâmplă de joi (exclusiv)

de: Cătălina Burghelea
25 08. 2021

Criminalul Konstantinos Passaris poate să ceară din nou eliberarea condiționată din închisoare. Numit unul dintre cei mai periculoși asasini din România, bărbatul este închis pentru o faptă îngrozitoare, care a șocat o țară întreagă în urmă cu aproape 20 de ani. Însă, de joi, 26 august, lucrurile se pot schimba pentru Passaris.

Ce se întâmplă cu grecul Konstantinos Costas Passaris

Grecul Konstantinos Costas Passaris, care a comis un dublu asasinat, într-o casă de schimb valutar și amanet din Centrul Capitalei, are șanse să iasă condiționat din pușcărie. Decizia este surprinzătoare, în condițiile în care, în septembrie anul trecut, judecătorii i-au respins prima cerere de eliberare la care avea dreptul. Hotărârea a fost amânată cu un an.

”În temeiul dispozițiilor art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul Konstantinos Passaris, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad și dispune rediscutarea situației petentului după data de 26 august 2021.

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Arad a sumei de 313 lei reprezentând onorar avocat din oficiu. Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare”, își motivau judecătorii decizia de amânare.

A ucis cu sânge rece în Grecia și România

Passaris este un bărbat înfiorător, un ucigaș cu sânge rece, care nu dă doi bani pe viața semenilor săi. În Grecia, criminalul a ucis patru persoane, dintre care doi polițiști, în timpul unui jaf și a unei evadări. Este nemilos și neînfricat. Pe una dintre victimele sale a împușcat-o fără să clipească direct în față. Victima era o tânără prostituată, potrivit Impact. 

În țara natală, grecul era specializat în jafuri din bănci și unități comerciale. Acționa singur sau în bandă de hoți. Din anturajul său au făcut parte, la un moment dat, și doi români, Vasile Ion și Nicolae Gorea. Românii îl ajutau la jafurile comise în Atena.

Pănă să ajungă să ucidă cu sânge rece în România, în noiembrie 2001, Konstantinos Passaris a comis jafuri pe bandă rulantă în Grecia, în special în capitala Atena.

În țara noastră, bărbatul a omorât doi bărbați. În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, 2001, i-a ucis pe Virgil Mihăilescu, gestionar, și pe Constantin Apostu, paznic de la o firmă de pază, care se aflau în interiorul amanetului. Victimele nu au avut nicio șansă! Au fost găsite fără suflare, într-o uriașă baltă de sânge negru.