Criminalul din Caracal a explicat cum a reușit să incinereze până la cenușă cadavrul Alexandrei Măceșanu. Vecinii îi susțin mărturia

de: Daniel Ștefan
04 08. 2019

Criminalul din Caracal a explicat anchetatorilor cum a reușit să crească temperatura focului care a mistuit cadavrul Alexandrei Măceșanu, victima de doar 15 ani. Gheorghe Dincă susține în continuare aceeași teorie, iar declarațiile unor vecini  întăresc mărturia criminalului. Mai mulți specialiști în incinerări sunt sceptici cu privire la metoda prin care a fost ucisă fata, dar Dincă pretinde în continuare teoria incinerării.

Gheorghe Dincă a fost adus pe 3 august la locul crimei, pentru a le da indicii cu privire la modul în care le-a ucis pe Alexandra și pe Luiza. Deocamdată, sunt singurele victime certe pe care recunoaște că le-a ucis, dar încă există suspiciuni că lista sa de victime ar fi mult mai lungă. După cum ajung informațiile în mass-media, pare că polițiștii scot cu greu detalii de la ciminal și este foarte evaziv cu privire la locul unde a ascuns cadavrul Luizei.

Cum a incinerat-o criminalul din Caracal, până la cenușă, pe Alexandra

Gheorghe Dincă spune că a turnat vaselină și a pus cârpe peste foc, ca să ardă cadavrul până la cenușă

Au apărut informații cu privire la modul în care a reușit Dincă să incinereze trupul Alexandrei până la cenușă. Afirmațiile îi aparțin. La audieri, el a afirmat că a pus cadavrul Alexandrei în acel butoi despre care s-a tot vorbit, i-a dat foc și a crescut temperatura turnând deasupra vaselină și aruncând apoi cârpe. De jur împrejur a pus carton bitumat. A făcut un fel de cuptor. Metoda cu cârpele l-au scăpat și de fum, ca să nu atragă atenția vecinilor. Aceștia spun însă că s-a simțit, totuși, un miros greu, de cârpă arsă.

„În ziua respectivă eu am făcut grătar în curte. De la el nu am văzut niciun fum. Mirosea a cârpă… m-am dus în grădină să mă uit dacă e foc pe undeva… nu s-a văzut niciun foc, nimic. Deci a cârpă mirosea dar nu s-a văzut nici urmă de fum, absolut nimic. A cârpă arsă, atât. (…) M-au întrebat și de la poliție și de la parchet și am spus că s-a simțit un fum, dar nu știu de unde au provenit. Nu sunt singurul vecin care spune chestia asta. S-a simțit miros de cârpă în jur de 5 jumate – 7 seara, joi seara”, a spus vecinul Marian, conform Digi 24.

El mai spune că pe ambele fete le-a omorât cu câte un singur pumn. Abia apoi a scăpat de cadavre. Pe Luiza susține în continuare că a aruncat-o în Dunăre.