Crimă teribilă în Suceava. Bărbat, ucis de un fost militar în fața polițiștilor: „Tragedia putea fi evitată”

de: Rosu Ioana
28 10. 2022

Clipe cumplite au avut loc într-o comună din Suceava, acolo unde un bărbat a fost ucis cu bestialitate de propriul nepot, pe care îl găzduia în casă de câteva luni. Speriat de ce s-ar putea întâmpla, bătrânul a iesșit în fața casei pentru a cere ajutor, însă din păcate, nici măcar intervenția polițiștilor nu l-au putut salva pe bărbat din ghearele morții.

Cum a avut loc tragedia

De la zi la zi, evenimentele mediatizate în spațiul public ne demonstrează că violența a atins cote inimaginabile, astfel că tot mai multe crime și acțiuni agresive pun stăpânire pe cetățenii României. După evenimentul din București, acolo unde un tânăr a ignorat polițiștii, a lovit mai multe mașini și a fost la un pas să rănească pe trecerea de pietoni mai multe persoane, o tragedie și mai mare a avut loc lângă Suceava.

Aici, un bărbat de 87 de ani a fost atacat de propriul nepot, în vârstă de 36 de ani, fost militar, care era cunoscut de vecini cu probleme psihice. Tânărul era găzduit în casă de trei luni de bunicul său, dar nimeni nu își imagina ce tragedie va avea loc.

În ultima vreme, bătrânul se plângea că nepotul l-ar amenința cu moartea, dar nimeni nu a făcut vreun demers pentru a evita ca acest lucru să se întâmple. Din păcate, joi, situația a degenerat, iar bărbatul a fost amenințat că i se va tăia capul. Speriat, bătrânul a ieșit în fața curții și l-a sunat pe primar pentru a-l ruga să-i ofere ajutor.

La fața locului s-au prezentat doi polițiști, care au încercat să stea de vorbă cu bătrânul, iar într-un moment de neatenție al oamenilor legii, nepotul bărbatului de 36 de ani a venit cu două arme albe, cu ajutorul cărora l-a atacat pe bunic.

Cum au reacționat polițiștii după atacul bărbatului

Crima a avut loc spontan, iar polițiștii, martori la scenele de groază, au încercat să intervină pentru a-l opri pe criminal. Din păcate, pe unul dintre ei, agresorul a reușit să îl rănească cu lama cuțitului, fiind nevoie de transportul său la spital. Ulterior, polițiștii au efectuat focuri în direcția picioarelor, pentru a-l speria pe criminal.

„A încercat să îi atace şi pe unul din poliţiştii care au intervenit. Acesta aparând lovitura cu brațul, din păcate lama atingându-l în zona obrazului, provocându-i o leziune destul de profundă. Poliţiştii au scos de îndată armamentul din dotare, atât poliţistul rănit cât şi celălalt poliţist, şi au efectuat mai multe focuri în zona membrelor inferioare ale autorului”, a transmis Ionuţ Epuneanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Potrivit declarațiilor făcute de primarul comunei, această crimă ar fi putut fi evitată, dacă Poliția nu ar fi întârziat aproape două ore pentru a interveni în acest caz.

„După o oră și 50 de minute a venit poliția. Crima putea fi evitată. Îi era teamă, am anunțat poliția în privința asta, vă spuneam, ei când au venit trebuia să vină deja cu pistolul în mână. Nepotul dumnealui era bolnav psihic deja, avea tulburări psihice, a început să îi sape groapa în grădină”.

Criminalul și polițistul rănit au fost duși de urgență la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, iar medicii au declarat că stalea lor este stabilă.

Ciprian, bărbatul care și-a ucis bunicul, este un fost subofițer genist, în, care a fost plecat și în Ucraina, acolo unde se pare că trauma războiului l-ar fi afectat puternic.

Ce spun părinții despre Ciprian

Părinții lui Ciprian sunt șocați de cele întâmplate și povestesc că bătrânul ar fi avertizat despre intențiile criminale ale fiului lor, însă aceștia nu ar fi crezut.

Potrivit familiei îndurerate, războiul din Ucraina și toate evenimentele din ultima perioadă l-au transformat complet pe băiatul lor.

”Tata l-a sunat pe soț și i-a zis așa: Veniți că am chemat poliția, că Ciprian a sărit cu cuțitul la mine. Na, tata, ca om bătrân la 90 de ani, avea obiceiul de a mai exagera un pic și noi l-am luat la întrebări și i-am zis: Da cum a sărit? A ridicat cuțitul? Te-a amenințat?

A fost un copil normal, nu au fost probleme cu el până anul asta! Când a venit războiul ăsta a clacat! A lăsat tot, vă dați seama, și-a lăsat mobila, bani, tot ce a adunat, a lăsat pe la prieteni și a venit acasă.

Era omul care nu discuta absolut cu nimeni, deci nici cu mama lui! Cine știe în ce anturaj a plecat el, dacă el a plecat de două ori înspre Rusia…”, a povestit mama lui Ciprian, potrivit Antena3.