Un eveniment tragic a avut loc în Cehia, după ce un tânăr român, în vârstă de 28 de ani, a omorât în bătaie un bebeluș de două luni. Copilașul era fiul iubitei sale de origine cehă. În urma sentinței date de judecători, pe Robert îl așteaptă ani buni de închisoare.
Robert N, un român stabilit în Cehia de ani buni, a ucis vinerea trecută un bebeluș de doar două luni, iar mai apoi, acesta a ascuns cadavrul într-o pădure, cu acordul mamei. Teribilul gest a fost recunoscut în timpul audierii, autoritățile cehe rămânând oripilate de cele auzite.
Românul și mama copilului, Sasha, de 19 ani, locuiau împreună cu părinții tinerei și cu cei doi copii ai fetei, o fetiță de un an și un băiețel de două luni.
Potrivit publicației blesk.cz, citată de observatornews.ro, bărbatul s-a transformat într-un monstru, atunci când micuțul a avut o criză de plans. Pentru că cel mic nu se mai liniștea, Robert a început să-l lovească în cap cu pumnii, fapt ce l-a făcut pe copilaș să plângă din ce în ce mai mult.
În timpul scenelor de groază, mama copilului dormea, efect al consumului de alcool. În cele din urmă, micuțul a fost adus în stare de inconștiență, iar până dimineața, acesta a decedat.
A doua zi, atunci când Sasha și-a văzut fiul mort, aceasta a fost de acord să-și îngroape fiul mort într-o pădure, pentru a nu fi găsit cadavrul. Cei doi au înscenat o plimbare cu căruciorul, după ce au băgat bebelușul mort într-o valiză plină cu haine.
„Ea a fost de acord să scape de cadavru. Potrivit anchetatorilor, iubitul ei a pus trupul neînsuflețit într-o valiză, pe care au așezat-o într-un cărucior. Apoi, au îndesat mai multe haine, pentru a face să pară că merg la plimbare cu bebelușul. Au ascuns căruciorul într-o zonă împădurită din afara orașului și, când au aflat că poliția este pe urmele lor, au încercat să se ascundă”, a declarat judecătorul Karel Gobernac, potrivit observatornews.ro.
Surprinzător și șocant în același timp este faptul că această crimă a fost dezvăluită autorităților chiar de părinții lui Robert. Aceștia au aflat de cele petrecute de la colegii români ai băiatului lor, iar ulterior au anunțat poliția.
Imediat cum au aflat că sunt dați în urmărire, cei doi tineri au încercat să se ascundă, dar după căutări îndelungate, oamenii legii i-au identificat.
„Ofițerii de poliție au inspectat continuu mai multe pensiuni din oraș, unde puteau fi cazați, dar și alte locuințe ale cunoscuților și prietenilor lor”, a precizat Janovska, potrivit idnes.cz.
În cele din urmă, Sasha a fost găsită în apartamentul unei prietene împreună cu fetița, mărturisind că băiețelul nu se află cu ea, fiind la un tratament în spital. Nu după mult timp, tânăra a dezvăluit unde se află iubitul său și le-a recunoscut crima comisă de acesta.
„Femeia a confirmat faptul că fiul ei a murit după un atac fizic al iubitului ei. Apoi a dus poliția la locul unde a fost ascuns corpul copilului decedat, într-o zonă împădurită din afara orașului”, a mai spus purtătorul de cuvânt a poliției din Pardubice.
Românul a fost identificat și arestat, iar în timpul interogatoriului și-a recunoscut vina. Acesta riscă între 15 și 20 de ani de închisoare.