Cresc pensiile, salariile și alocațiile de la 1 ianuarie 2022. PSD și PNL au ajuns la un acord
PNL și PSD par să fi ajuns la un acord comun cu privire la subiectul creșterii pensiilor și a salariului. Vești bune pentru pensionarii cu pensii mici.
Vești bune pentru pensionari
Liberalii și social-democrații ar fi ajuns la un consens pentru creșterea pensiilor cu 10% și a salariului minim la 2.550 de lei.
În plus, pensionarii care au venituri foarte mici, vor primi un bonus singurlar de 1.200 de lei pentru facturi. Cele două partide au convenit în ultima rundă de negocieri cum vor crește pensiile și alocațiile pentru copii, începând cu 1 ianuarie 2022.
În aceleași negocieri s-a vorbit și despre majorarea salariului minim la 2.550 lei. Creșterea care afectează cel mai mult bugetul statului este a pensiilor, care vor fi mărite cu 10% din 1 ianuarie.
Tot de la începutul anului viitor, pensia minimă va crește de la 800 la 1000 de lei. Impactul bugetar este estimat la minim 10 miliarde de lei.
În plus, o veste bună pentru pensionarii cu venituri mici. Cei care încasează o pensie de până la 1.600 de lei vor primi în luna ianuarie un sprijin de 1.200 de lei pentru a suporta mărirea de prețuri la utilizăți. Această sumă se plătește o singură dată pe an, în luna ianuarie.
Cele două partide au mai convenit ca cei care încasează o pensie de peste 4.000 de lei vor plăti contribuții pe sănătate de 10%. În plus, alocațiile vor crește și ele începând cu prima zi din anul 2022, conform surselor citate de g4media.
Cresc alocațiile și salariul minim
Pentru copiii între 0 și 2 ani alocația va fi de 600 de lei, iar pentru copiii de peste 2 ani va fi 243 de lei.
În plus, persoanele cu handicap vor primi anual a 13-a indemnizație. PNL și PSD au discutat despre creșterea salariului minim brut de la 1 ianuarie la 2.550 de lei.
Acest lucru a fost deja stabilit prin hotărâre a Guvernului Cîțu din 6 octombrie 2021. O persoană va lua în mână 1.524 de lei, adică cu peste 130 de lei mai mult față de salariul minim din momentul de față.
Salariul minim va fi acordat pentru o perioadă de maximum 2 ani. După această perioadă, cele două părți trebuie să crească salariul sau să desfacă contractul de muncă.
Angajatul va fi evoluat profesional astfel încât să fie încadrat într-o grilă de salarizare superioară. Așadar, va fi ilegal ca cineva să fie angajat pe salariul minim mai mult de doi ani.