S-a aflat care este creatura ciudată care îi terifia pe români. Lătratul ei le „îngheța” sângele în vene în fiecare noapte. Astfel, în satele din Transilvania şi Moldova, la început de secol XX se practicau anumite ritualuri pentru a alunga Căţelul pământului.
În studiul „Mitologie românească“ scris în anul 1916 de folcloristul Tudor Pamfile sunt prezentate o serie de credinţe populare ale oamenilor de la țară din zorii secolului XX.
Tudor Pamfile s-a născut în 1883 în comuna Ţepu (actualul judeţ Galaţi) și a fost scriitor, etnolog si folclorist. În plus, a fost laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.
Între credinţele prezentate în lucrarea amintită în volumul I-„Duşmani şi prieteni ai omului”, sunt prezente şi cele legate de Căţelul pământului. Acesta ar fi fost o vietate ciudată, pentru care românii foloseau mai multe nume.
„Căţelul pământului, Cânele pământului, Ţâncul sau Ţincul pământului, Grivan sau Orbetele pământului este o vietate, se pare asemănătoare cânelui, dacă nu chiar un câne, care trăeşte în fundul pământului, departe de sate, deci de locurile pe unde se fac fântâni”, arată folcloristul Tudor Pamfile în lucrarea Duşmani şi prieteni ai omului.
Din descrierile țaranilor, Căţelul pământului era o creatură nocturnă, pe care rar aveau ocazia să îl vadă. Lătratul său, în schimb, îi speria tare de tot pe oameni.
„Câte o dată iesă noaptea pe faţa lumii, şi prin lătrăturile lui, dacă nu şi prin muşcătură, caută să înspăimânte ori să vatăme pe drumeţii rătăciţi, când întunericul este mai greu”, spuneau oamenii.
În mediul rural de la început secolului XX, apăreau mărturii ale unor oameni care susţineau că au văzut cu ochii lor cum arată această creatură, însă, cei mai mulţi susțineau că ştiu de Căţelul pământului după lătrăturile lui de la mijlocul nopţii.
„Sunt oameni cari povestesc că l-au văzut, că l-au auzit; alţii spun că chiar îl aud lătrând în fundul pământului, dacă pun urechea la pământ”, mai scrie Tudor Pamfile în lucrarea sa.
De asemenea, mitul acestei vietăţi de groază a fost preluat şi de Mihai Eminescu, poetul amintind de Căţelul pământului într-o strofă de-a sa din „Strigoii”.
„În numele Sfântului, Taci s’auzi cum latră Căţelul pământului Sub crucea de piatră” scria Mihai Eminescu în „Strigoii”.
Cea mai mare frică a țăranilor legată de Căţelul pământului era ca bizara creatură să nu atenteze la integritatea celor decedați în primele zile şi nopţi de la momentul înmormântării.
„Cel mai mare neajuns însă, îl pricinuesc aceste fiinţi necurate celor de curând morţi şi îngropaţi cărora, prin lătrătura lor, caută să le turbure somnul sau să-i mânânce”.
Căţelul pământului are un corespondent în fauna românească. Orbetele este specia care se identifică aproape perfect cu descrierea din credinţele populare.
„Orbetele este o subfamilie de rozătoare adaptate morfologic şi fiziologic la viaţa subterană, cu trunchi cilindric, cap turtit dorsoventral, cu urechi externe rudimentare, ochi ascunşi sub piele şi cu coadă scurtă sau fără coadă. Sunt rozătoare subterane foarte specializate, care trăiesc permanent în galeriile pe care le fac rozând şi scurmând pământul cu picioarele dinainte”, conform wikipedia.org.