Crăciunul în comunism. Cum sărbătoreau românii, prin ce momente cumplite au trecut

Suntem în ziua de Crăciun, și mulți dintre noi avem sentimente mixte. Marea majoritate am prins Crăciunul comunist. Cel mai dur a fost în timpul comunismului. Iar cei mulți care l-au trăit, și-aduc aminte cu durere de acele perioade.

Crăciunul era interzis ca sărbătoare publică

Încă de la instaurarea comunismului în România, la finele anilor 40, Crăciunul a devenit o sărbătoare interzisă. Nu a existat vacanță de Crăciun, întrucât toate zilele legate de Crăciun erau zile lucrătoare. De fapt, a fost interzis chiar să se dorească felicitări de Crăciun precum „Crăciun fericit”.

Moș Crăciun a fost de asemenea refuzat și înlocuit cu Moș Gerilă, care avea să aducă daruri copiilor buni. Această sărbătoare s-a mutat la 30 sau 31 decembrie, legând mai mult sărbătoarea de Revelion. Paroxismul comunist a mers până-ntr-acolo, încât copii puteau colinda când era Crăciunul, atâta timp cât nu vorbeau despre nașterea lui Iisus.

Cântecele pe care le cântau în mare parte, când era Crăciunul, lăudau liderii comuniști. În afară de acest paroxism dus la extrem, românii stăteau la cozi interminabile pentru a prinde celebra rație de carne, lapte și pâine, pentru a avea ce pune pe masă în ziua de 25 decembrie. Când era Crăciunul, de cele mai multe ori, pentru că nu te puteai împărți la mai multe cozi, românii rămâneau adesea și fără brad în casă.

Noapte, pe întuneri, românii aduceau porcul acasă

Se stătea la cozi de dimineața și până seara, pentru un kilogram de brânză, sau de lămâi care apăreau pe piață doar în această perioadă din an. Mulți am avut norocul părinților de la țară, când venea vorba de legume, fructe sau carnea de porc.

Românii mergeau la țară și-și umpleau mașinile cu alimente, dar cu frică să nu fie prinși de miliție. Mergeau noaptea, clandestin, la umbrela întunericului, de frica securității. În afară de cozile interminabile, la rațiile la alimente, românii aveau de suportat și frigul din case, uneori sub zero grade, și se încălzeau cum apucau. Inventaseră celebrele cărămizi cu liță pentru a se putea încălzi, iar uneori, în loc de ceai, făceau nechezol.

Românii cumpărau totul cu rația

Printre cei care-și mai aduc aminte de acele zile de groază, din anii comunismului, se numără și fostul disident politic Neculai Constantin Munteanu, care poestea la un moment dat:

”(…) în 1986 sau 1987, la Braşov, nu numai pâinea şi zahărul se dădeau pe cartelă. Tot pe cartelă se dădeau uleiul, făina, mălaiul şi untul. Normal, comunismul făcuse progrese mari în îngroparea capitalismului, România era pe calea construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Românii trăiau în belşugul şi în bezna anilor lumină şi a bezmeticului ei conducător, Nicolae Ceauşescu. Dar şi cartela avea retorica ei.

Era doar virtuală. Nu garanta nimic. Se „dădea” ce se „băga”. Existau şi luni în care un produs sau altul nu se dădea deloc, după cum puteţi constată din însemnările lunare, în creion, pe dosul cartelei, ale braşoveanului care mi-a pus-o la dispoziţie. Cât despre carne, carnea era un nume generic în care întrau la grămadă şi vita, şi porcul, şi puiul, şi oaia şi se alternau adidaşii, picioare de porc, fraţii Petreuş, nişte pui amărâţi, doi la kilogram, oase de porc afumate, cu vagi urme de carne, oase de vită pentru supă etc. etc. etc.”, și-aduce aminte Neculai Constantin Munteanu.