Cozi imense în fața Spitalului de Psihiatrie Alexandru Obregia. Zeci de bătrâni, speriați că rămân fără pensie

de: Luiza Moldovan
11 03. 2020

În fața Spitalului de Psihiatrie Alexandru Obregia sunt, de câteva zile, cozi ce par interminabile. Trotuarul din fața spitalului e ocupat de un șir lung de bătrâni, care par că așteaptă, credincioși, să le vină rândul. La ce? S-a întrebat multă lume…

Care este explicația cozilor enorme din fața Spitalului „Obregia”

Cei ce treceau cu mașinile pe lângă spitalul Obregia nu rezistau tentației să nu facă și o poză cozii enorme de aici. „Ce se dă?”, era întrebarea de baraj, la care nimeni nu putea să răspundă. Mulți nu știu despre ce e vorba în propoziție.

Aici, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Alexandru Obregia, există „Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap a sectorului 4”. Motivul pentru care acești oameni stau la coadă este graba de a demonstra statului că handicapul nu le-a trecut și că au dreptul la o indemnizație bănească.

Pe fondul crizei epidemiei cu COVID-p19, oamenii se tem că nu-și vor mai primi drepturile bănești, astfel că iau cu asalt Comisia pentru a liniști legea, care spune că trebuie să faci dovada handicapului tău ca să-ți primești o amărâtă de pensie.

Zeci de bătrâni stau la coadă la Comisia de Evaluare a Gradului de Handicap, de teamă că nu-și primesc pensia

Frica de a nu primi bani e mai mare ca frica de COVID-19

Fotografia, apărută pe blogulmamei.ro, e relevantă și din alt punct de vedere: nu doar că oamenii sunt speriați că rămân fără bani, dar, la un zoom discret, ai să vezi că nu se protejează în niciun fel. Cu alte cuinte, teama de a rămâne fără bani învinge teama de COVID-19, care, statistic, are potențial fatal pentru persoanele în vârstă.

Legea 448/ 2006 se referă la încadrarea persoanelor în grad de handicap și stabilește că „persoanele cu handicap trebuie să fie evaluate de comisii speciale care reevaluează periodic sau la sesizarea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului BUcurești, înacdrarea în grad de handicap, orientarea profesională, preicum și alte măsuri de protecție a adulților cu handicap”. Totodată, rolul acestor comisii este să „soluționeze cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist”.