Covid-19 la PRO TV, din nou! Ce super-vedetă s-a îmbolnăvit: emisiunea i-a fost anulată
Un nou caz de COVID-19 la PRO TV! Una dintre cele mai aşteptate emisiuni a fost anulată după ce prezentatorul a fost depistat pozitiv. Iată despre cine este vorba!
Vedetă PRO TV, infectată cu noul COVID-19
Filmările pentru “Visuri la cheie” au fost întrerupte după ce Dragoş Bucur a fost depistat pozitiv cu noul COVID-19. Din fericire pentru telespectatori, acestia vor putea urmări în continuare show-ul, în fiecare zi de miercuri, de la 20.30, dat fiind că au fost filmate deja câteva episoade. Conform Libertatea.ro, atât prezentatorul cât şi întreaga sa familie sunt într-o stare bună de sănătate.
“Confirmăm faptul că Dragoș Bucur a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Atât starea lui de sănătate, cât și a membrilor familiei sale este bună. Putem confirma că în conformitate cu îndrumările oferite de autorități și ținând cont de măsurile interne ale companiei, toate persoanele care au intrat în contact direct cu el au fost contactate și sunt în procedura de testare. De asemenea, am oprit filmările temporar, până la aflarea următoarelor vești. Compania noastră a luat toate măsurile necesare pentru a evita contaminarea, iar acest pas este necesar pentru a diminua riscul de transmitere. Suntem alături de Dragoș și familia lui și îi dorim recuperare rapidă”, se arată în comunicatul celor de la PRO TV.
Dragoş Bucur este bolnav de diabet
Aşa cum era de aşteptat, toţi ceilalţi membri ai echipei au fost testaţi şi trimişi în autoizolare, însă fanii actorului sunt îngrijoraţi pentru starea acestuia de sănătate. Vedeta PRO TV are diabet și este insulino-dependent.
”Nu e o boală care să te îngenuncheze. Nu știu cum să spun, dar sunt 2 categorii de oameni care aud asta, diabeticii și non-diabeticii. Diabeticii cam știu despre ce vorbesc eu. Există un soi de auto-educare pe care trebuie s-o aplici și odată făcută asta lucrurile devin mult mai ușoare decât îți închipui, și pe mine chestia asta m-a ajutat. Eu glumesc uneori și spun că dacă nu aveam diabet aveam multe alte boli. Dar având diabet, a trebuit să elimin multe alte lucruri dăunătoare din viața mea”, spunea, în urmă cu ceva timp, Dragoş Bucur.
Antena 1, altă televiziune care a sistat filmările din cauza coronavirusului
În urmă cu doar două săptămâni, Antena 1 a oprit filmările pentru noul show după ce nea Mărin a fost infectat cu temutul virus. Acesta se afla la Techirghiol, unde filma pentru o producţie care urma să fie difuzată la începutul anului viitor.