Situația de la gimnastică a fost tranșată la TAS, iar Ana Maria Bărbosu urmează să își primească medalia de bronz cuvenită. COSR a precizat că a intrat în posesia medaliei, care îi va fi înmânată sportivei vineri. În paralel, Comitetul a făcut apel să primească și Sabrina Voinea medalia de bronz, iar Jordan Chiles să o poată păstra pe a ei.
După ce TAS a dat verdictul în favoarea gimnastei Ana Maria Bărbosu, organizatorii Jocurilor Olimpice au trimis în România medalia de bronz care urmează a-i fi înmânată româncei. COSR a venit cu câteva precizări în acest context și a transmis că nu este aceeași medalie care i-a fost acordată lui Jordan Chiles, în finala de la sol, ci o altă medalie de bronz. Cu toate acestea, gimnasta din America trebuie să o restituie pe a ei, în urma deciziei TAS.
”Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a primit luni, la Paris, medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Bărbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceasta a fost înmânată reprezentantului COSR de către Comitetul de organizare, cu acordul Comitetului Internaţional Olimpic. Facem precizarea că, medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeaşi medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol”, precizează COSR, într-un comunicat.
Instituția condusă de Mihai Covaliu a făcut apel la un arbitraj corect în gimnastică, argumentând că atât Ana Maria Bărbosu, cât și Sabrina Voinea și Jordan Chiles ar merita medalia de bronz.
”În plin context internaţional, care instigă sportivii unii împotriva altora, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român face apel la cei care soluţionează cazul să ţină cont de efectele emoţionale şi de sănătatea mintală a sportivelor Ana Maria Bărbosu, Jordan Chiles şi Sabrina Maneca Voinea.
Pentru noi, ele sunt victimele acestei situaţii create în urma problemelor de arbitraj din finala olimpică de la sol. Ne delimităm de atacurile la persoană, sunt total nejustificate şi considerăm că trebuie stopate. Noi dorim ca fiecare sportiv să primească o medalie şi credem că în acest moment, ţinând cont de tot ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, cea mai înţeleaptă decizie este aceea de a de a se acorda celor trei sportive câte o medalie de bronz.
Aşa cum a cerut şi Nadia Comăneci, ne dorim ca aceste sportive să fie corect arbitrate în competiţie şi toată lumea să înţeleagă că este o competiţie sportivă, că pot apărea greşeli de arbitraj, fără intenţie, dar că nimeni nu doreşte medalia altcuiva, doar medalia pe care o merită”, mai precizează COSR, potrivit Agerpres.
Ana Maria Bărbosu își va primi medalia de bronz vineri, la București, în cadrul unei ceremonii organizate special pentru ea.