Cosmina din județul Alba s-a sinucis, după ce și-a vizitat tatăl în închisoare. De ce a recurs tânăra la acest gest
Cosmina, o adolescentă de 18 ani, din județul Alba, a decis să își pună capăt zilelor. Tragedia care s-a petrecut în urmă cu câteva zile în familia tinerei pare să le fi lăsat pe rudele acesteia în stare de șoc. Toți cei care au cunoscut-o pe aceasta nu își pot explica gestul înfiorător.
Cosmina s-a sinucis, după ce și-a vizitat tatăl în închisoare
Întreaga comună Stremţ, din județul Alba, este în doliu, după ce adolescenta care avea tot viitorul în față s-a sinucis. Cosmina urma cursurile Colegiului Economic, din Alba Iulia, și era în clasa a XII-a. Fata avea planuri mărețe, însă a decis să își încheie socotelile cu viața. Cu doar o zi înainte să se sinucidă, aceasta a făcut un gest cu totul sfâșietor. Adolescenta și-a vizitat tatăl în închisoare, după care pe 12 octombrie 2019, a fost găsită fără suflare, chiar de către mama ei.
Femeia a fost cea care a descoperit scenele cutremurătoare, din grădina casei sale. Mama Cosminei trăiește în prezent momente dramatice, după ce a găsit-o fără suflare pe fata de 18 ani. Vecinii din comuna Stremţ au povestit că era o elevă silitoare și avea rezultate foarte bune la învățătură. Își petrecuse vacanța de vară din acest an muncind, iar din banii pe care i-a câștigat și-a plătit de una singură cursurile de la școala de șoferi. În următoarele luni ar fi trebuit să își susțină examenul pentru obținerea carnetului de conducere.
Motivul pentru care s-a sinucis Cosmina, adolescenta din județul Alba
„Într-un gest lipsit de orice logică, mai ales la o vârstă atât de fragedă, pur și simplu și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se cu o curea undeva în fundul grădinii, în noaptea de sâmbătă spre duminică”, a povestit Popa Ioan Ștefan, primarul comunei Stremţ, potrivit observator.tv.
Edilul a mai povestit că gestul șocant al Cosminei a venit ca un strigăt disperat după ajutor, pentru că fata resimțea o presiune uriașă pe umeri, după ce tatăl ei a fost arestat. Bărbatul a fost prins sub influența alcoolului când era la volan, iar polițiștii au descoperit ulterior că acesta nu deținea nici măcar un permis de conducere. Localnicii au mai povestit că tânăra s-a spânzurat cu o curea care i-ar fi aparținut bărbatului. Gestui ei ar fi fost unul premeditat și avea în plan să se sinucidă, după ce și-a vizitat tatăl la penitenciarul Aiud.