Simona Halep a reușit să-și demonstreze nevinovăția la TAS, însă tenismena româncă continuă să fie contestată de unele colege din circuit. Simona a revenit în circuitul WTA, însă au existat și persoane care au comentat revenirea ei pe teren după acuzațiile de dopaj.
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după o pauză de 568 de zile. Ea a fost învinsă la Miami de Paula Badosa (26 de ani, 80 WTA), scor 6-1, 4-6, 3-6, la turneul WTA1000. Presa internațională a precizat că sportiva româncă a jucat „senzațional” după pauza îndelungată de pe teren.
„Simona Halep a revenit pe terenul de tenis. Ne-a lipsit acel zâmbet al Simonei”, a notat Sky Sports, pe platforma X.
În schimb, au existat și răutăți la adresa Simonei Halep, deși a fost primită cu brațele deschise la Miami. Unele colege din tenis, printre care și daneza Caroline Wozniack, a dat de înțeles că turneele caută doar popularitate, așa că acceptă jucători celebri care au fost prinși dopați. Mai mult de atât, Caroline a spus că sportivele dopate nu ar trebui să beneficieze de wildcarduri, făcând referire și la Simona Halep.
„Aceasta nu este o critică îndreptată către Simona, ci către cineva care a trişat intenţionat, a fost testat pozitiv pentru un produs interzis… Înţeleg că turneele vor vedete, iar aceasta este părerea mea personală, nu cred că aceşti oameni ar trebui să beneficieze de invitaţii. Când vrem să revenim, chiar şi după ce a fost greşeală, după cum am înţeles, trebuie să o luăm din nou de la baza scării. Suspendarea Simonei a fost redusă, nu a fost anulată”, a spus Caroline Wozniack.
Și Annabel Croft, fosta jucătoare britanică de tenis din anii ’80, a făcut unele precizări despre scandalul momentului. Tenismena româncă este privită ca o amenințare pentru multe sportive din circuit, dar este doar începutul.
„Va fi interesant ce se va întâmpla în vestiar după această discuție în contradictoriu. Nu cred că atmosfera va fi așa bună, cred că va fi o tensiune pe care să o tai cu cuțitul. E foarte interesant întotdeauna ce se întâmplă cu jucătorii veniți după suspendare, cum își fac revenirea. Organizatorii vor fi mereu dispuși să ofere wildcarduri numelor mari, pentru că acești jucători îți asigură vânzarea de bilete. Dar este corect? Nu ar trebui jucătorii aflați în această situație să își asume responsabilitatea pentru ce au făcut? Chit că e vorba de un produs contaminat, tot trebuie să îți asumi responsabilitatea.
Nu știm adevărul și probabil nu vom ști niciodată ce s-a întâmplat, dar e clar că suspendarea Simonei a fost redusă de la 4 ani la doar 9 luni. Acum s-a întors, dar cred că Halep va fi o problemă pentru multe jucătoare, având în vedere că e o campioană atât de mare. Dar e clar că restul fetelor din circuit nu sunt fericite că s-a întors”, a spus Annabel Croft, notează Sky Sports.
După afirmațiile făcute de daneza Caroline Wozniack, Simona Halep a reacționat: „De ce a spus asta? Nu am greşit cu nimic. Nu am trişat. Nu m-am dopat. Trebuie citită cu atenţie decizia TAS, a fost un supliment alimentar contaminat, nu m-am dopat. Comentariul negativ al unei persoane nu este important, pentru că sute de oamenii mi-au arătat dragoste, voi rămâne la acest lucru”.