Cornelia Catanga a ajuns la capătul puterilor! “Trăiesc din ajutorul fiului meu, sunt disperată”
Cornelia Catanga și soțul ei trec printr-o situație dificilă din punct de vedere financiar. Astfel că cei doi artiști au rămas fără casă și sunt nevoiți să locuiască cu chirie.
Cornelia Catanga a ajuns la capătul puterilor!
Artiștii sunt în pragul disperării din cauza situației dificile în care au ajuns:
”Trăiesc din ajutorul fiului. Sunt disperată, dacă banca mi-a luat casa. Dacă i-aș fi dat în judecată, câștigam eu. Am fost amenințată de la bancă. Eu nu am știut ce înseamnă chestia asta și decât să vină ei să mă dea afară, am plecat eu. Nu mi-a fost ușor. Fiul meu aduce bani în casă. Dar acum nu mai are nici el. Am vreo putere, ne crede cineva?”, a declarat artista pentru Antena Stars. Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu plătesc o chirie de 800 de euro pe lună.
”El este absolvent de Conservator. A venit din cauza mamei lui. Este o situație delicată. Noi stăm în chirie, plătim 800 de euro pe lună. Nu puteam merge la bloc. Nu avem cum sta la bloc că băiatul nostru nu are cum să studieze. Speranța noastră este să se dea drumul imediat la cântări”, a mai declarat Aurel Pădureanu, pentru sursa citată.
”Eu și Aurel ne-am tot certat”
În plus, certurile repetate dintre cei doi soți au făcut ca lucrurile să devină tot mai de nesuportat. Totuși, nu se pune încă problema divorțului, după cum a declarat Cornelia Catanga.
”Eu și Aurel ne-am tot certat, eu sunt mai impulsivă, mai repezită, mă știe toată lumea, așa că am decis să liniștim lucrurile și să luăm o pauză. Nu mai dormim împreună din luna aprilie, locuim în vila închiriată din Bragadiru la etaje diferite, fiecare e cu camera lui, nu vorbim, nu mâncăm la aceeași masă. Nu se pune încă problema divorțului, om mai vedea. La cântări suntem însă o echipă, mergem împreună, cântăm împreună, așa avem contractele. Oricum, pe 6 august de ziua lui, fiul nostru, Alex, i-a pregătit o surpriză la un local, o masă întinsă cu bunătăți, am fost și eu, că doar e tatăl copilului meu. Trebuie să fim împreună, ca soț și soție, și la nunta băiatului nostru, care va avea loc după necazurile cu pandemia de coronavirus. Va fi un chef de pomină, cu 150 de invitați”, a mai mărturisit Cornelia Catanga.