Copilul care a intrat în comă din cauza anesteziei de la dentist. Anunțul medicilor

de: Ștefan R. Apostol
12 02. 2020

Din păcate micuțul de patru ani care a intrat în comă în urma unei anestezii generale efectuată la dentist este în moarte cerebrală, el fiind ținut în viață doar de aparate, au precizat medicii Spitalului „Grigore Alexandrescu” pentru MEDIAFX.

UPDATE: Copilul de 4 ani, paralizat după o anestezie la cabinetul stomatologic, a decedat. Micuțul a suferit un stop cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Copilul care a intrat în comă din cauza anesteziei de la dentist, în comă

Conform sursei citate, în prezența părinților săi, s-a efectuat, ElectroEncefaloGrama, care a arătat lipsa activității cerebrale, iar în acest moment copilul respiră doar susținut de aparate fiind declarat în moarte cerebrală, conform medicilor. Reamintim faptul că, micuțul a ajuns luni seara la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, fiind transferat din Pitești, fiind deja intrat în comă după ce, la dentist, i s-a făcut anestezie generală.

Ministerul Sănătăţii a cerut inspectorilor DSP să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Inspectorii au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI și au amendat clinica cu 20.000 de lei, iar reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.

Anunțul medicilor

„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.

Copilul care a intrat în comă din cauza anesteziei de la dentist, în comă. Anunțul medicilor

În acest caz poliţiştii au deschis și ei o anchetă în acest caz, iar Ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că procedura de anestezie a fost ilegală în cazul copilului intrat în comă. Această intervenție, conform celor declarate de ministru,  se poate face doar în unitățile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.

„Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache.

Adrian Dinescu, medicul anestezist în acest caz, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.

„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, afirmă, pentru MEDIAFAX, medicul anestezist Adrian Dinescu.