Copil de 5 ani din Ploiești, atacat de câinii familiei. Medicii au rămas șocați când au văzut rănile de pe întregul corp

de: Ionuț Vieru
14 03. 2022

Tragedie pentru o familie din Ploiești, după ce un copil de 5 ani a fost atacat de câinii familiei. Cel mic încerca să-și hrănească animalele, moment în care acestea au sărit pe el și i-au provocat multiple răni la nivelul întregului corp.

Băiețelul se află la spital în stare gravă

Totul s-a petrecut duminică seara, atunci când cel mic a fost atacat de doi câini Rottweileri în timp ce încerca să le dea de mâncare câțiva biscuiți pe care îi avea, spun apropiații. Fără niciun motiv, animalele au sărit pe copil. Băiețelul a fost transportat de urgență la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, acolo unde primește îngrijiri medicale.

Din fericire, copilul era conștient când a ajuns la spital, chiar dacă a suferit răni foarte grave. Acesta le-a spus medicilor că nu înțelege cum de l-au atacat câinii, deoarece se joacă des cu ei. Cadrele medicale i-au curățat și pansat rănile care, spun aceștia, erau extrem de adânci. Întreaga procedură a durat circa patru ore, au adăugat medicii.

Și părinții copilului au fost atacați de câini, atunci când i-au sărit în ajutor pentru a-l salva. Tatăl a fost rănit grav, fiind supus unei intervenții chirurgicale în cadrul secției de reconstrucție plastică a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Rănită a fost și mama, însă nu la fel de grav ca și tatăl și copilul.

Copil de 10 ani, atacat pe stradă de 8 câini

Un copil din Brașov a fost atacat de 8 câini în plină stradă, în timp ce se întorcea de la școală. Cel care l-a ajutat pe copil a fost chiar proprietarul câinilor, însă modul în care a procedat i-a făcut mai mult rău celui mic. În loc să sune la ambulanță, l-a dus pe băiețelul de 10 ani acasă. I-a oferit un ceai, i-a făcut un duș, apoi a sunat la Ambulanță.

Cel mic a suferit răni grave și a fost internat la spitalul din Brașov, acolo unde a suferit deja câteva intervenții chirurgicale. Incidentul a avut loc în urmă cu aproape o lună, iar proprietarul animalelor a fost reținut de oamenii legii.

„Toate aceste aspecte, modul în care a fost găsit copilul și ce s-a întâmplat cu copilul până a fost preluat de ambulanță și a ajuns la spital, toate aceste aspecte fac obiectul cercetărilor penale. Minorul prezintă leziuni traumatice ce necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, iar leziunile constatate au pus minorului viața în pericol”, a precizat Ionel Pădurariu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.