Copil de 13 ani, găsit mort într-o hazna dezafectată. A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale
Oamenii legii au deschis o anchetă, după ce un copil de doar 13 ani a fost găsit fără suflare într-o hazna dezafectată. Acesta plecase de la un centru din Dioști. Cadrele medicale sosite la față locului n-au putut face nimic pentru a-l salva.
Caz cutremurător în Dolj
Copilul găsit fără viață era dintr-un centru DGASPC din Dioști. Potrivit IPJ Dolj, cel care a dat alarma și a sunat la 112 a fost un reprezentant al centrului. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni, pompierii din cadrul ISU Dolj și un echipaj medical.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care la scurt timp, în urma activităţilor de căutare, au identificat minorul în cauză căzut într-o hazna dezafectată, amplasată în apropierea centrului, în extravilanul comunei Dioşti. La faţa locului s-au deplasat şi pompieri din cadrul ISU Dolj şi un echipaj de ambulanţă, minorul fiind scos din hazna, din păcate, fără semne vitale”, a anunţat IPJ Dolj.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Trupul neînsuflețit al copilului va fi dispus unei expertize medico-legale pentru a fi stabilită cauza decesului.
Copil găsit mort în pat
Un copil de doar 6 ani a fost găsit mort, în pat, iar vinovat ar fi tatăl acestuia. Acesta a fost arestat și este urmărit penal pentru omor. Bărbatul este acuzat de oamenii legii că l-ar fi bătut pe băiat, apoi a căzut peste el, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
„Având în vedere faptul că minorul în vârstă de 4 ani s-a aflat în acelaşi imobil la data decesului fratelui său, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, în vederea efectuării unui consult medical. În urma examinării medicale s-a constatat că minorul este clinic sănătos şi nu a fost victima vreunei forme de agresiune.
Ţinând cont de faptul că, din informaţiile care le avem până în prezent, minorul a asistat la anumite scene de agresiune săvârşite de tatăl său asupra fratelui, precum şi de faptul că mama a reclamat comportamentul agresiv al concubinului, aceştia vor beneficia de servicii de consiliere psihologică, precum şi de găzduire într-un centru specializat pentru victimele violenţei domestice”, se arată în comunicatul DGASPC.
Tragedia a avut loc în localitatea Brădeni din județul Sibiu. Potrivit IPJ Sibiu, cel care a anunțat autoritățile spunând că cel mic a decedat este chiar bărbatul acuzat. Criminaliștii l-au găsit pe băiețel într-un pat din casă.