Copiii unui mare fotbalist român au ajuns să cerșească. Ce dramă trăiesc după moartea tatălui

de: Ștefan R. Apostol
05 10. 2020

Una din cele mai bune echipe de fotbal ale României, ușor, ușor dispare. Este vorba de Generatia Mexicului din anii 70. Unul din membrii echipei care a jucat în Guadalajara a murit în 2010. În urma sa, Sandu Neagu a lăsat o adevărată tragedie.

Copiii unui mare fotbalist român au ajuns să cerșească

Alexandru „Sandu” Neagu devenea unul din cei mai importanți fotbaliști ai generației din anii 70, mai ales după meciul important împotriva Mexicului. Sandu Neagu își făcea debutul în fotbalul românesc în 196. Doi ani mai târziu reușește să câștige campionatul cu echipa Rapidului București. În palamersul de club mai are două Cupe ale României, în în 1972 și 1975. Ulterior, în 1978 se retrăgea din forbalul profesionist. La 22 de ani devenea, așa cum l-a numit presa vremii, ”Eroul de la Guadalajara”, după meciul de infarct cu echipa Cehoslovaciei de atunci.

Sandu Neagu a fost Eroul de la Guadalajara

”A fost apogeul carierei. În meciul cu Cehoslovacia a jucat extraordinar. A dat gol, a scos penalty şi dacă îl vedea cineva atunci, de la un club mare, îl lua imediat”, a explicat Rică Răducanu.

Numai că, de aici în colo, încep dramele din viața sa și a familiei sale. Fostul coleg de echipă, celebrul Rică Răducanu a povestit o parte din drama prin care a trecut Sandu Neagu, după momentul Mondialului din Mexic.

”A divorţat de prima soţie şi asta l-a distrus. Fără stabilitate familială, s-a pierdut imediat. Atunci s-a apucat şi de băutură, pentru că atât timp cât a fost fotbalist, nu punea pe limbă”, mai povestește Rică Răducanu.

Ce dramă trăiesc după moarteea tatălui

După acest moment lucrurile au luat o întorsătură și mai dramatică în viața lui Sandu Neagu. După ce și-a pierdut prima familie și casa, cei de la Rapid i-au pus la dispoziție o locuință în interiorul stadionului. Aici locuia alături de cea de a doua soție și cei doi copii mici, la vremea aceea.

Înainte de a locui aici, Rică Răducanu și-aduce aminte de un alt episod. Este vorba de episodul în care povestește că el, împreuncă cu Mircea Lucescu, l-au ajutat să aibă o locuință, undeva prin Drumul Taberei. Dar plin de datorii a vândut respectiva locuință și astfel a ajuns pe drumuri, ulterior locuind la Giulești.

”Avea bani. Ce a strâns din fotbal, plus că a lucrat în Algeria, ca maistru, a strâns şi de acolo bani serioşi. Avea şi unde să locuiască. Dar a lăsat toate casele copiilor din prima căsătorie şi fostei soţii, care l-au dat apoi afară. I-am dat eu, cât am fost la Primăria Capitalei, şi cu ajutorul lui Mircea Lucescu, o garsonieră în Drumul Taberei. Teofil Codreanu mi-a spus: «Bă, să vezi că ăsta o vinde», dar nu l-am crezut. După ceva timp m-am întâlnit cu el şi l-am văzut cu ceas la mână, cu inele. I-am zis: «Ia uite, cioară, ce barosan eşti!», dar când colo, el vânduse garsoniera. Am auzit că a băut apoi toţi banii…”

Drama unei familii lăsată pe străzi de Sandu Neagu

În 2010, în urma uneia accidentări și a unei intervenții chirurgicale, Sandu Neagu moare lăsând în urma sa o familie cu doi copii. Fără bani și în condiții minime de trai, mulți oameni de fotbal au încercat să o ajute pe Cristina Neagu și pe cei doi copii, dar apropiații spun că aceasta își trimitea copii la cerșit. Acum cei doi copii ai regretatului fotbalist, Roberto, de 14 ani, şi Ingrid, de 17 ani, trăiesc de pe o zi pe alta.

Sandu Neagu și-a lăsat în stradă familia cu doi copii

Fiul cel mic, Roberto a ajuns, în cele din urmă, să facă parte din lotul de tineret, U15, al Naționalei României, cu ajutorul oamenilor de bine din fotbalul românesc. Țeful Centrului de Copii şi Juniori, Tudor Palade și-aduce aminte de momentele grele prin care a trecut Robreto, alături de familia lui. Acum, la 14 ani, Roberto este unul din jucătorii de bază ai lotului U15, iar Tudor Palade îi este ca un mentor.

”A fost la Dinamo vreo șase luni, dar apoi nu a mai venit la antrenamente. A plecat la Ajax Noua Generație și apoi a ajuns la echipa Prosport. A rămas aici pentru că acest club s-a implicat în viața lui socială. El nu avea un loc stabil de a dormi. Mama lui îl interna în spitale ca să aibă unde să doarmă şi unde să mănânce! Apoi, l-a trimis la un centru de plasament unde stătea. Era imposibil să îl ținem sub observație la Dinamo. Era la acel orfelinat și nu a mai venit, pur și simplu. Am avut o discuție cu mama. Am vorbit și cu domnul care avea grijă la internat, a zis că el pleacă la antrenamente, dar la club nu mai ajungea. A avut multe greutăți. Și cu hrana, și cu tot”, dezvăluie domnul Palade.