Era considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar acum este de nerecunoscut. Tiffani Thiessen făcea furori la începutul anilor 1990, în seriale de succes, precum „Salvați de clopoțel” și Beverly Hills 90210. La vremea respectivă, actrița americană întorcea toate capetele atunci când ieșea pe stradă, însă acum situația stă altfel. Tiffani Thiessen nu mai iese în evidență și pare că și-a pierdut farmecul de odinioară!
Tiffani Thiessen, în vârstă de 50 de ani, era una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood. Ea este căsătorită din 2005 cu actorul Brady Smith şi au împreună doi copii, o fetiţă, Harper Renn, şi un băieţel. În perioada 1994-2000, actrița a făcut parte din distribuția serialului ‘Beverly Hills’, după plecarea Brendei, interpretând rolul lui Valerie. Au urmat apoi și alte seriale de succes. Când apărea pe covorul roșu, toate privirile erau ațintite asupra ei. Din păcate, Tiffani Thiessen și-a pierdut strălucirea de altă dată, iar acum este greu de recunoscut pe stradă.
Recent, Tiffani Thiessen a fost fotografiată în timp ce făcea cumpărături la un supermarket din Los Angeles. Îmbrăcată complet în negru, și cu o șapcă pe cap, actrița a trecut neobservată. Dacă pe vremuri, fanii se înghesuiau să facă o poză cu ea, astăzi, Tiffani Thiessen este doar o amintire.
În urmă cu ceva timp, Tiffani recunoștea că a simțit mereu o anumită presiune cu privire la ceea ce credeau ceilalți despre aspectul său fizic. Acum nu mai este atât de preocupată de cum arată și admite că îmbătrânirea este un proces normal al vieții.
„Cred că oamenii pur și simplu spun lucruri, știi? Poate se așteaptă să arăt într-un anumit fel, da. Dar vreau să spun: procesul de îmbătrânire are loc natural, așa cum are el loc. Pur și simplu nu este realist să ai astfel de așteptări. Când împlineam 40 de ani, simțeam că am avut mai multă presiune personală asupra mea pentru a arăta cât mai bine”, explica Tiffani Thiessen, într-un podcast.
„La 50 de ani mă simt încrezătoare în faptul că știu că fac tot ce pot. Încerc să fiu un exemplu de bun simț al sinelui pentru a-i arăta fiicei mele că am grijă de mine, merg la sală. Mă simt mult mai în largul meu decât acum 10 ani”, a precizat Tiffani Thiessen.
În plus, Tiffani se plângea că a avut fluctuații de greutate și după cele două nașteri a fost nevoită să slăbească extrem de rapid pentru a primi roluri.
„Sunt momente când mă uit la poze vechi, apoi mă privesc acum și îmi spun: ‘Oh, wow! Am riduri, dar am trăit o viață uimitoare! Am avut întotdeauna probleme cu greutatea. Am fluctuat în toate etapele vieții, la adolescență, apoi ca femeie adultă și mai apoi după ce am născut. Am fost una dintre acele femei care nu puteau slăbi alăptând. Din nu știu ce motiv, corpul meu avea nevoie de grăsime suplimentară”, mai preciza ea, scrie Glamour.
Tiffani Thiessen a scris și două cărți de bucate, „Pull Up A Chair” și „Here we go again”. În vara lui 2023, Tiffani Thiessen a împărtășit modalități inovatoare de a reutiliza alimentele, inclusiv pâinea și legumele. Ea a mai scris și o carte pentru copii, intitulată „You’re Missing It!”. Thiessen susținea că a crescut folosind resturi alimentare pentru că „părinții mei aveau un buget limitat, iar mama mea a fost cu adevărat cea care mi-a arătat cum să salvez mâncarea pe parcursul săptămânii”.