Connect-R a rămas fără cuvinte în fața fetei lui. Ce i-a transmis micuța este uluitor
Connect-R a rămas fără cuvinte în fața fetei lui după ce aceasta i-a transmis ceva uluitor. Connect-R, mândru de fata lui, a recunoscut în nenumărate rânduri că o răsfață pe aceasta și îi oferă tot ceea ce nu a avut el când era mic. Se pare că acest lucru s-a întors împotriva artistului, după cum a declarat chiar el.
Cpnnect-R și-a pus imediat fetița la punct după ce aceasta i-a solicitat ceva bizar. Ce îi spusese micuța
Connect-R a primit o replică din partea fetiței lui care l-a lăsat fără cuvinte. După o căsnicie eșuată cu Misha, mama fetiței lui, acesta continuă să aibă o familie fericită, fiind acum în relații bune cu amândouă. Artistul petrece mult timp cu fetița sa, însă a mărturisit că face și greșeli cu privire la educația ei.
Astfel, Connect-R, într-un moment de sinceritate, a povestit o întâmplare care l-a făcut să impună noi reguli fiicei sale.
Ce i-a spus fetița lui Connect-R tatălui său
”Mi-a spus o vorbă care m-a pus pe gânduri foarte tare. Nu știu de unde a auzit-o, cum a făcut….Mi-a zis mai vreau o păpușă și zic săptămâna trecută ți-am luat una și-mi zice păi ce, ești Connect-R și-i zic dacă sunt Connect-R, ce?, Păi ești un tătic cu bani. Atunci m-a pus în gardă puțin”, a declarat cântărețul.
După acesr incident, Connect-R a luat măsuri pentru a-i da celei mici o lecție. A vrut să o facă pe aceasta să înțeleagă că trebuie să muncești pentru ceea ce ai.
Connect-R a apelat la recompense cu fiica sa
”Am început să funcționăm cu recompense, adică: face la pian mai mult decât i-a dat doamna profesoară, primește ceva, își strânge în cameră, primește ceva, adică încercăm să o responsabilizăm”, a mai explicat Connect-R.
Binențeles, Connect-R a menționat totuși că în privința afecțiunii față de copilă nu s-a schimbat nimic, el fiind părintele mai îngăduitor, iar Misha, cel mai riguros.
Când s-a căsătorit Connect-R cu Misha
Mihaela Mihalache, alias Misha, este o artistă din România. Misha s-a căsătorit civil cu Connect-R pe 24 iulie 2013, iar în septembrie, 2014, ei și-au jurat credință și iubire în fața altarului. Când şi-au unit destinele, Connect-R avea 31 de ani, iar Misha, 22.
De asemenea, naşii cuplului sunt Pepe şi Raluca Pastramă. Connect-R, pe numele lui adevărat Ştefan Mihalache, s-a născut pe 9 iunie 1982, în București. Connect-R este un cântăreț de hip hop, dance și pop de etnie romă din România. Cei doi artiști au devenit părinți pe 25 ianuarie 2014. Fiica lor poartă numele Maya.
Când a divorțat Connect-R de Misha
Divorțul a venit în anul 2016, dar a fost anunțat de Connect-R în anul 2018, în luna august, pe rețeaua de socializare. “Nu obisnuiesc sa impartasesc lucruri atat de intime cu nimeni, dar nici sa gasesc minciuni tot timpul nu pot. Sunt aproape 2 ani de la divort.
2 ani de cand am hotarat sa ramanem prietenii si parintii copilului nostru! Viata merge mai departe pentru fiecare dintre noi! Atat am avut de spus! Rog pe toata lumea inclusiv presa sa nu ne puna intrebari, multumim anticipat”, scria atunci Connect-R.