Concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” care a plecat traumatizat din emisiune. A avut nevoie de terapie: „Mi-au făcut rău psihic”
Show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, difuzat de PRO TV, supune concurenții la probe extrem de grele. Unii au rezistat, alții fie au fost eliminați, fie au cerut să părăsească competiția. Este și cazul lui Răzvan Botezatu. El este concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” care a plecat traumatizat din emisiune, și care a cerut să fie scos din show. Într-un dialog exclusiv cu EGO.ro, Răzvan a povestit despre traumele de după.
Cine este concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” care a plecat traumatizat din emisiune
Provocările la care au fost și sunt supuși concurneții show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici” difuzat de PRO TV nu sunt deloc ușoare. De la mâncatul de gândaci, la statul închiși timp de câteva minute cu șerpi sau șobolani, nu sunt pentru toată lumea. Deși plecase încrezător, Răzvan Botezatu a ajuns să ceară să fie scos din competiție. Motivele au fost multiple. De la discuțiile și certurile cu ceilalți și până la probele din show, toate au lăsat urme, spune Răzvan Botezatu într-un dialog exclusiv cu EGO.ro:
„Doamne, am rezistat! Nici mie nu îmi vine să cred că am rezistat atât de mult! M-am dus montat pe animale și pe nu pe ceea ce se întâmpla practic într-un reality-show, adică să stau cu oamenii ăia care mi-au făcut rău. Psihic.
Să nu se înțeleagă că m-au lovit sau ceva. Nici nu știu cum am rezistat. Când am ajuns acasă mă uitam la mine și nu îmi venea să cred. Eu în adrenalina aia și în panica aia când mi-a zis că eu trebuie să bag capul în cutia aia unde erau șobolani, șerpi, nu vedeam câți sunt.
Acasă abia am văzut toată faza. M-am dus montat pe probe, iar frica cumva m-a ajutat. Adrenalina, emoțiile și ce am simțit atunci pe moment”, a povestit Răzvan Botezatu pentru EGO.ro.
Răzvan Botezatu: „Eu m-am dus montat pe probe și nu pe oameni”
Deși probele au fost extrem de dure, ceea ce a lăsat urme adânci au fost ceilalți concurenți. Traumele lăsate de atitudinea celorlalți, spune Răzvan, l-au făcut să ia decizia de a ieși din competiție. În opinia sa, cei mai agresivi erau Cristi Mitrea și Giani Kiriță.
„Eu m-am dus montat pe probe și nu pe oameni. Am zis că experiența mea, din atâtea interviuri cu oameni, atâtea întâlniri, emisiuni și așa mai departe, mă va ajuta. Dar eu dacă am traumele mele din copilărie cu un tată violent și agresiv, mi-au rămas cumva în niște cutii ascunse care au ieșit acum la iveală.
Cristi Mitrea și Giani Kiriță fiind foarte agresivi și verbal și fizic. Veneau impunător spre mine și cum încercau să mă facă efectiv cu capul. Ceea ce au și reușit, alea m-au dărâmat. Nu mai știam ce să fac, cum să fac. Nu mai puteam să respir, eram anorexic. Nu mai mâncam, nu mai dormeam, îmi era frică”, a mai povestit Răzvan, pentru EGO.ro.
Acum Răzvan Botezatu merge la psiholog, pentru a trece peste cele întâmplate, declarând că „Dacă aș fi vorbit cu un psiholog înainte să mă duc îmi era mult mai bine. Dar nu am știut.”