Concurentul care a făcut-o pe Irina Rimeș să afirme: „Aș lucra mai mult la tine”. Publicul, reacție imediată: „Măi, perverșilor”

de: Andrei Simion
29 09. 2023

Fiul unui cântăreț de muzică ușoară, din Iași, a determinat-o pe Irina Rimes să afirme, în ediția de vineri seară, 29 septembrie, de la Vocea României 2023: „Aș lucra mai mult la tine”. Reacția antrenoarei a stârnit hohote de râs în rândul spectatorilor. „Măi, perverșilor”. Foto

Fiul unui cântăreț, la Vocea României 2023

Alex Maxim – sau Alexandru Ionuț Maxim, pe numele complet – este fiul unui cântăreț de muzică ușoară din județul Iași. Tânărul are 29 de ani și este interpret vocal și audio mixer, un fel de inginer de sunet în studio, potrivit spuselor concurentului de la Vocea României 2023.

Tânărul a moștenit talentul muzical de la tatăl său, cântărețul de muzică ușoară Cătălin Maxim, care în trecut a cântat alături de mai multe trupe. Astăzi, artistul cântă solo. Împreună cu el, Alex Maxim a participat la diverse evenimente la care a interpretat muzică.

Alex Maxim a mărturisit pe scena de la Vocea României 2023, ediția de vineri seară, 29 septembrie, că se simte binecuvântat că a primit talentul muzical de la Dumnezeu. Și-a dorit foarte mult să participe la show-ul de talente de la Pro TV, unde a impresionat cu abilitățile sale.

Cine s-a întors la momentul lui Alex Maxim

Concurentul a ales să interpreteze piesa „Kingston Town”. Nu a părut deloc emoționat pe scenă, momentul decurgând cât se poate de natural. Spre deosebire de alți concurenți, Alex Maxim a făcut față cu brio emoțiilor, reușind să determine trei scaune din cele patru ale antrenorilor să se întoarcă.

Citește și: Cine este Alexandra Sîrghi de la Vocea României 2023. Theo Rose şi Irina Rimes s-au „înţepat” din cauza ei: „Te învaţă şi vrăjeala?”

Echipa formată din Theo Rose și Horia Brenciu, Smiley și Irina Rimes sunt cei care s-au întors la momentul de pe scena Vocea României 2023 al lui Alex Maxim. Văzându-și visul devenit realitate, abia atunci emoțiile l-au copleșit pe fiul cântărețului Cătălin Maxim, acesta începând să plângă.

Irina Rimes: „Aș lucra mai mult la tine”

Impresionată de abilitățile tânărului de 29 de ani, Irina Rimes a făcut totul pentru a-l convinge să se alăture echipei sale. Una dintre replicile sale a stârnit amuzamentul publicului larg.

Irina Rimes: Bine ai venit la Vocea României. Irina Rimes, încântată de cunoștiință.

Theo Rose: Ia, uitați-vă, ce se gudură Irina (Rimes – n.r.)!

Smiley: Chiar mi-ar plăcea să văd ce ai mai putea face. Mi-ar plăcea să vii în echipa mea.

Irina Rimes: Eu aș lucra mai mult la tine. (Replica a stârnit râsete în sală) Măi, perverșilor! M-am îmbrăcat mai sexy și vă gândiți numai la prostii. Aș lucra cu tine mai mult. Eu m-am întors la final. Îmi place mult cum cânți. Dacă îți place munca, la mine e despre muncă.

În echipa cărui antrenor a mers Alex Maxim

Smiley și-a înțepat colega, declarând că ea tot timpul spune concurenților că, dacă vor să muncească, ar trebui să i se alăture. Ca și cum ceilalți antrenori le dau de mâncare și îi culcă, a glumit și Theo Rose.

Citește și: Cine este Radu Palaniță, concurentul de la Vocea României. Nu a întors vreun scaun, dar a câştigat Românii au talent

Momentele ce au urmat după interpretarea lui Alex Maxim de pe scena Vocea României 2023 au fost pline de haz și de voie bună. Nu a durat prea mult însă până când concurentul a fost nevoit să ia o decizie, anume în echipa cărui antrenor va alege să performeze mai departe.

„Este o decizie foarte grea. Toți sunteți minunați! Eu de mult voiam să te cunosc, Smiley, așa că voi merge la tine”, a fost răspunsul concurentului Alex Maxim.