S-au anunțat concedieri masive, la un post de televiziune din România. Angajații au fost anunțați pe mail că sunt dați afară. Acum, se anunță un proces.
TelekomSport, postul de sport al celor de la Telekom România, a restructurat mai multe poziții din stația TV. Angajații au fost anunțați prin mail că sunt dați afară. Conform gsp.ro, prezentatorilor de televiziune li s-a adus la cunoștință că au fost disponibilizați. „Soluția organizării pe această activitate nu este una eficientă și nu livrează necesare, nefiind în linie cu realizarea targetelor și obiectivelor. Contextul economic nu creeză oportunități de menținere și creștere a activității”, arată un fragment din mailul primit de angajații Telekom.
Mesajul conține mai multe tabele cu posturile restructurate, dar și numărul exact de oameni care au rămas fără loc de muncă. Printre posturile cu pricina se numără: un manager de proiect, 7 comentatori TV, 6 prezentatori de televiziune, 8 reporteri, 4 editori, 3 redactori, 6 editori de imagine, 9 producători audio-video și 7 operatori de imagine. Din informațiile sursei menționate mai sus, în total, 130 de posturi din cadrul Telekom vor dispărea. Deși conducerea televiziunii nu i-a anunțat oficial pe angajați că vor rămâne fără job-uri, pe holurile televiziunii s-a discutat despre trecerea acestora către Look Sport.
„Toți angajații sunt dați afară, pornind de la șofer până la cel care stinge lumina. În conformitate cu legea, se vor acorda bonificații în bani salariaților disponibilizați, conform contractului colectiv în care suma de referință este, inexplicabil, de 1512 de lei pentru salariul lunar. Salariații pot primi între 3 și 12 astfel de salarii de referință, în funcție de vechime.
Cei care vor să conteste această decizie vor fi ajutați de noi, dar vom face mai multe acțiuni în instanță din cauza influenței mari a Telekom. Avem mai multe procese cu Telekom. Pe unele le-am pierdut, pe altele le-am câștigat. Procesele pierdute au fost pierdute urmare a intervenției Telekom prin intermediul avocaților asupra magistraților fani Telekom”, a declarat președintele Sindicatului Național de Telecomunicații Mobile, Florin Bica.