Concedieri masive la o fabrică din România. Sute de angajaţi rămân fără loc de muncă
Vești proaste la început de an pentru angajații fabricii de frigidere Haier din Ariceștii Rahtivani. Compania a anunțat că va disponibiliza 40% din personal în perioada următoare. Din păcate, sute de angajați vor rămâne fără un loc de muncă.
Haier Tech face concedieri masive
La începutul lunii februarie, compania Haier Tech a anunțat intenția de a reorganiza activitățile de producție și de a redimensiona temporar forța de muncă în fabrica sa din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Până acum, fabrica a funcționat cu aproape 1000 de salariați. În perioada următoare, 400 dintre aceștia își vor pierde locurile de muncă.
Haier Tech a precizat că a luat această decizie din cauza scăderii cererilor pe această categorie: „contracția pieței și scăderea cererii pe toate categoriile – care persistă, consecință a efectului post-pandemic și a recentei crize în Europa și la nivel global”.
Fabrica de frigidere renunță la 40% din personal
Haier Tech a început deja să planifice cum vor avea loc disponibilizările colective.
„Haier intenționează să mențină peste 60% din personal, securizând pozițiile critice care să permită o redresare rapidă a producției de îndată ce condițiile de piață o vor permite”, au mai precizat reprezentanții companiei.
Compania a început să producă frigidere în fabrica din apropiere de Ploiești, județul Prahova, la finalul lui 2021, iar investiția s-a ridicat la 70 de milioane de euro. Fabrica se întinde pe o suprafață de 63.000 mp și este prima din Uniunea Europeană.
Când a fost deschisă, fabrica a fost echipată cu două linii de producție. Angajații erau susținuți de roboți și utilaje de ultimă generație. Haier Tech avea o capacitate de producție de peste un milion de frigidere pe an. În special, compania produce frigidere încorporabile și standard, pentru cele trei mărci ale Haier Europe – Candy, Hoover şi Haier.
Fabrica din România este dotată cu aparatură de ultimă generație
Frigiderele sunt vândute atât piața locală, cât și cea internațională, reprezentând astfel cel mai mare centru de refrigerare pentru export în Europa al Haier.
„Sunt extrem de onorat și mândru că în ciuda tuturor provocărilor și a schimbărilor nefavorabile, echipele noastre au reușit să livreze la timp proiectul și să atingă acest moment important pentru Haier în Europa. România și parcul industrial modern din Ploiești au fost cea mai bună alegere pentru Haier datorită poziției geografice în regiune, a infrastructurii și avantajelor lanțului de aprovizionare.
Prima unitate de producție de frigidere din UE ne va permite să ne scurtăm logistica și timpul de lansare pe piață, în conformitate cu misiunea noastră, distanța zero față de consumatori, și viziunea de a fi prima alegere a consumatorilor pentru locuințe inteligente”, preciza Yannick Fierling, CEO al Haier, în urmă cu trei ani.
Citește și: Val de concedieri la una dintre cele mai mari televiziuni. 1000 de locuri de muncă au fost desființate