09 dec. 2020 | 10:42

Colțescu a scăpat porumbelul. Nu porumbelul alb, ci negru (Editorial)

Sport
Colțescu a scăpat porumbelul. Nu porumbelul alb, ci negru (Editorial)
Meci întrerupt din cauza lui Colțescu, acuzat de comentarii rasiste

Nu mai departe de în urmă cu două săptămâni, scriam despre cât de bine văzut este Ovidiu Hațegan de UEFA. Și cât de bine e cotat. Și drept urmare, a și fost delegat să conducă un meci din Liga Campionilor.

Scandal meci PSG – Instanbul BB: Colțescu, acuzat de rasism

Doar că păcat de munca lui de până acum. Ghinionul lui Hațegan poartă de acum nume și prenume. Colegul Sebastian Colțescu, care a scos pe gură porumbelul. Și nu era alb, săracul porumbel, era… negru. Ca să scoți o asemenea replică, la un asemenea nivel, într-un asemenea context când lumea întreagă este foarte sensibilă la acest gen de subiecte, trebuie să fii clar… Colțescu. Deși refuz să cred că a vrut să facă altceva decât să îi ofere lui Hațegan un element de identificare pentru Pierre Webo. Cel mai probabil, pe asta ar trebui să se și construiască apărarea FRF. Vorba unui coleg, dacă l-ar fi indicat pe turcul de alături și i-ar fi zis ”băi, băi, albul ăla”, oare acesta s-ar fi supărat, s-ar fi considerat discriminat? E drept, revin și spun că Sebastian Colțescu s-a prezentat în Liga Campionilor cu temele nefăcute. Și a gafat impardonabil. E grav.

Probabil că UEFA va tăia în carne vie și cu siguranță, Colțescu are niște păcate, cam multe, neplătite prin fotbalul românesc, iar kharma is a bitch, nu-i asa?. Păcatele nu vi le spun eu, le găsiți peste tot pe sfântul Google, de la meciuri cu probleme și până la Mercedesul cumpărat în leasing de la Borcea. Zic unii… La partea cu sinuciderea de la parter, îmi pare rău, dar nu rezonez, mi s-ar părea unfair. Ceea ce i se va întâmpla lui Colțescu i se va întâmpla din cauza lui și doar a lui. Problema e însă alta. Că la pachet cu mult-hulitul Sebi ar putea fi luat și Ovidiu Hațegan.

Unde dă UEFA, nu crește

Injust și frustrant, de altfel. Iar unde dă UEFA, nu crește (cum ne ziceau nouă pe timpuri ai noștri când ne altoiau), ci doare. P.S. Nu mă pot abține să nu mă gândesc la impresia artistică cu accente de circ, lăsată de cele două echipe care au dat buzna pe tunel. Ba chiar turcii au ignorat avertismentul UEFA de a reveni după 7 minute pe gazon, riscând să piardă meciul la masa verde.

În condițiile în care, ca soluție de avarie, comisia ad-hoc a propus ca variantă trimiterea lui Colțescu în camera VAR și înlocuirea lui cu arbitrul de acolo. Bașakșekir nu s-a mai întors pe teren, iar presa din Franța anunță că brigada de arbitrii va fi înlocuită. Îmi vin în minte atâtea episoade rasiste cu românii noștri în prim plan. Mutu, de exemplu, are o grămadă de istorii de povestit, cum rivalii nu-l scoteau din apelativul ”țigan”, cum se scriau bannere cu dedicații prin tribune. Din câte îmi amintesc, nu am văzut ca vreo echipă să solicite atunci mai mult respect și să o ia de-a dreptul către vestiare, în semn de solidaritate pentru ”țigan”.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro