După ce managerii Spitalului Județean de Urgență Suceava și-au dat demisia pe rând, armata a preluat peste noapte conducerea instituției în incercarea de a face lumină într-un loc depășit de situația actuală. Cel care a preluat conducerea spitalului este colonelul medic Daniel Derioiu, detașat în acest scop de la spitalul militar din Brașov care aparține MApN. „Nu avem conducere de armată, de stare de război, avem conducere de medici militari”.
După o săptămână de la preluarea conducerii Spitalului Județean Suceava, colonelul Daniel Derioiu a acordat primul interviu oficial, acesta fiind publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.
Medicul abordează situația actuală într-o manieră pozitivă și speră ca în scurt timp Spitalul Județean Suceava să devină functional, ștergând această perioadă greu încercată și cu multe provocări. De asemenea, el povestește de dorința sa de a pune în practică toate cunoștințele dobândite pe parcursul misiunilor și exercițiilor în coaliția nord-atlantică.
În ciuda unui volum mare de muncă, colonelul promite să ajute toți cetățenii din Suceava, și de asemenea face apel la toți colegii din sistemul medical pentru a trece cu bine împreună peste această perioadă.
În interviul acordat pentru MAPN, colonelul Derioiu vorbește despre speranța pe care dorește să le-o readucă sucevenilor speriați, în aceste momente:
“Rezistăm, deocamdată suntem bine, suntem plini de adrenalină, muncim de dimineața până seara târziu în aceste combinezoane de protecție pe care le purtăm pentru a fi protejați în mediul contaminat.
Urmează acum să intrăm în zona secțiilor care găzduiesc pacienți contagioși, să facem recunoașteri pentru noi circuite epidemiologice, pentru a implementa aceste circuite în cursul zilei de astăzi.
Din tura următoare dorim să facem ca acest spital să redevină funcțional, pentru că pacienții și sucevenii se uită la noi cu speranță și nu dorim să le amăgim așteptările”.
Chiar dacă este despărțit de familia frumoasă care îl așteaptă acasă, medicul nu a uitat să le transmit un gând frumos de incurajare și iubire:
„Am lăsat acasă o familie minunată, o fiică și pe soția mea, care sper că sunt bine și pe această cale le transmit cele mai bune gânduri și dragostea mea imensă”.
Apel către toți colegii din sistemul medical:
„Este un efort colectiv, un efort supraomenesc și trebuie să avem conștiința împăcată că după ce trece această perioadă dificilă am făcut tot ce am putut, tot ce ne-a stat în putere și toate cunoștințele noastre și am salvat cât mai multe vieți și am redus suferința cât mai multor concetățeni de-ai noștri”, a explicat Daniel Derioiu.
În prezent, Suceava se confruntă cu un val de decese și mai multe evenimente triste, printre care scandalul de la morga Spitalului Suceava, dar și moartea primului cadru medical din România, un ambulanțier în vârstă de 53 de ani, care s-a infectat cu COVID-19 în timpul serviciului.
Urmărește interviul video:
Interviu cu colonel medic Daniel Derioiu
“Trebuie să avem conștiința împăcată că după ce va trece această perioadă dificilă, am făcut tot ce am putut, cu toată puterea și conștiința noastră, și am salvat cât mai multe vieți. Și cei care respectă regulile și păstrează distanța socială fac parte din efortul comun de limitare a răspândirii virusului.”Interviu cu actualul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Mare” din Suceava – colonel medic Daniel Derioiu, director medical la Spitalul Militar de Urgenţă ”Regina Maria”din Braşov. #Româniafiiputernică #MApN #ArmataRomâniei #coronavirusVideo: lt. Andre Vicol
Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Marţi, 7 aprilie 2020