Codul de conduită al miniștrilor, adoptat de guvern: de ce este o glumă proastă sau ironie ieftină

de: Puiu Alexandru
04 04. 2019

În timp ce Justiția este pusă pe butuci în România, iar autoritățile de la București ignoră toate avertismentele pe subiect, Guvernul a aprobat Codul de conduită al miniștrilor.

În teorie, o democrație corectă, desprinsă din manual, este construită pe principiul separării puterilor în stat. În contextul în care Ministrul Justiției atacă procurorul general, iar o instituție fondată peste noapte prin OUG încearcă să o denigreze pe fosta șefă DNA, este clar că aceste referințe teoretice nu se mai aplică de mult la noi.

Cu toate acestea, grija executivului pe parcursul zilei de ieri, în timp Europa încerca să mențină Justiția pe linia de plutire, a gravitat în jurul unui document ce pare aproape hilar. După ce am văzut zeci de motive la televizor în ultimul an pentru demiterea lui Dăncilă din fruntea Guvernul, premierul a aprobat ieri Codul de conduită al miniștrilor. Confirmarea pe marginea acestui subiect a venit de la Nelu Barbu – purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„A fost aprobat memorandumul privind Codul de conduită al miniştrilor. Este practic Codul de conduită aprobat anul trecut, s-au făcut câteva modificări, a fost aprobat astăzi în şedinţa de Guvern”, a precizat Nelu Barbu, citat de Agerpres.

Dacă nu cumva ai trăit în altă țară în ultimele decenii, ar fi bine să citești documentul cu pricina cu un grad sporit de seriozitate. Proiectul de Cod aprobat stabileşte, printre altele, că membrii Guvernului îşi exercită mandatul „în conformitate cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, cu respectarea independenţei justiţiei, pe baza colaborării loiale între autorităţi/ instituţii”. În situția în care nu-ți mai aduci aminte de momentul în care justiția a fost independentă în România, se datorează faptului că a trecut mult timp de atunci.

Într-o lume ideală sau, conform lui Dăncilă, una în care trăim, conduita membrilor Guvernului României este guvernată de câteva principii simple. Lista include „supremaţia Constituţiei şi a legii; prioritatea interesului public; profesionalismul şi exemplul personal; integritatea morală; transparenţa în exercitarea demnităţii publice”.

Cireașa de pe tort este o prevedere din Codul de conduită care face referire la integritatea miniștrilor în exercitarea demnității publice. „În acest sens, membrilor Cabinetului le este interzis să accepte, direct sau indirect, cadouri sau alte avantaje, patrimoniale sau nepatrimoniale, care ar putea influenţa sau care ar putea să fie percepute ca influenţând exercitarea atribuţiilor ori performanţa îndeplinirii îndatoririlor specifice mandatului.

În corelaţie cu aceasta, este stabilită obligaţia de a declara, prin orice mijloc, orice situaţie de natura celor care generează conflict de interese sau incompatibilitate. De asemenea, în considerarea demnităţii publice exercitate, membrilor Guvernului le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale”, conform proiectului de memorandum privind aprobarea Codului de conduită.

Dacă te-ai fi așteptat ca abaterile de la aceste prevederi să fie grav sau măcar să se ia în calcul posibilitatea eliminării imunității, te înșeli amarnic. „Abaterile grave de la conduita etică fac obiectul analizei în cadrul Guvernului”, se arată în document. Cu alte cuvinte, gesturile ilegale sunt votate de către miniștri la adresa miniștrilor.