Codrin Ştefănescu rupe tăcerea despre Liviu Dragnea și Irina Tănase. „Mă doare fix în cot”
Codrin Ștefănescu, un apropiat al lui Liviu Dragnea, încă de pe vremea apartenenței celor doi la PSD, a fost acuzat de implicare în scandalul din presă, cu privire la despărțirea dintre Irina Tănase și fostul lider PSD. Într-un dialog cu redacția Impact, Codrin Ștefănescu a decis să vorbească deschis pe această temă.
Codrin Ștefănescu răspunde acuzațiilor de implicare în scandalul Dragnea și Irina Tănase
Încă de pe vremea când Liviu Dragnea era cel mai puternic om în stat, Codrin Ștefănescu i-a stat alături fostului lider PSD. După arestarea și încarcerarea acestuia, Codrin Ștefănescu a fost omul de legătură dintre Liviu Dragnea și exterior. În tot acest timp a fost alături și de Irina Tănase, cea care timp de cinci ani i-a fost iubită lui Liviu Dragnea.
Scandalul din acest început de lună, în care s-a aflat de un presupus amant al Irinei Tănase, unele voci l-au acuzat pe Codrin Ștefănescu de implicarea sa în ceea ce se întâmplă între cei doi. Codrin Ștefănescu, fără să stea prea mult pe gânduri, a decis să vorbească deschis pe această temă, declarând pentru Impact:
„Asemenea conspirații securistice, pe care nu le mai întâlnisem de ceva vreme, îmi arată în primul rând că cineva începe să se teamă de forța partidului nostru, Alianța pentru Patrie. Cei care se interesează cu adevărat de soarta acestei țări încep să se facă simțiți, gândesc unii, și atunci e cazul să luăm măsuri.
Și eu, și Liviu Dragnea, suntem obișnuiți cu așa ceva și nu vom ceda! Iar cei care citesc comentariile oamenilor simpli, pe internet, realizează că românul a înțeles deja cum stă treaba!”, spune Codrin Ștefănescu, dând vina pe „Servicii” pentru ceea ce se întâmplă.
„Mă doare fix în cot”
În același interviu Codrin Ștefănescu a decis să răspundă și acuzațiilor de a fi implicat în despărțirea cu scandal dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase, declarând că:
„(..) mă doare fix în cot că cineva, oricine ar fi el, mă acuză că am devenit un fel de oaie neagră în chestiunea asta, în care am spus și mai spun o dată în plus că nu am niciun fel de implicare.”, a declarat pentru impact.ro.
Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Dragnea: „E o poveste cusută cu ață fosforescentă”
Aflat de-a drapta lui Dragnea, încă de pe vremea când acesta conducea destinele PSD, Ștefănescu a recunoscut că este foarte bun prieten și cu Irina Tănase. Din acest motiv, a decis să nu se implice în situația, și-așa tensionată, dintre cei doi, după cum de altfel a și spus în același dialog cu redacția Impact.
„Povestea asta e departe de a fi ciudată. E o poveste cusută cu ață fosforescentă, nu albă, cum se spune pe la noi. Amândoi, și Liviu, și Irina, sunt prietenii mei.
Și am spus și o mai spun încă o dată, nu mă amestec în viața lor privată sub nicio formă! În viața personală a nimănui nu am ce căuta!”, a mai spus acesta.