Codin Maticiuc, declaraţie romantică de ziua iubitei sale. „Băiatul de bani gata”, îndrăgostit nebuneşte: „Fără de sfârșit!”
Codin Maticiuc trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Fostul crai de Dorobanți este îndrăgostit până peste cap de partenera lui de viață, Ana Pandeli, femeia care i-a dăruit cel mai mare dar al vieții, pe fiica lor Smaranda. Ce declarație de dragoste emoționantă i-a dedicat actorul iubitei sale.
Mesaj emoționant de la Codin Maticiuc pentru iubita lui, de ziua ei de naștere
Actorul Codin Maticiuc pare a fi unul dintre cei mai romantici bărbați din România. Actorul ce joacă în serialul Clanul de la PRO TV este, pe zi ce trece, tot mai îndrăgostit de frumoasa lui iubită, Ana.
Nu doar atât, celebrul filantrop nu se sfiește în a-și declara, public, ori de câte ori are ocazia, sentimentele profunde pe care le simte față de femeia care l-a făcut cel mai mândru și fericit tătic din lume.
Recent, cu ocazia aniversării zilei de naștere a Anei Pandeli, Codin Maticiuc i-a transmis un mesaj emoționant partenerei sale, declarație de iubire ce ar putea rivaliza, cu ușurință, cu cele din comediile romantice de top.
„Fără de sfârșit. În fiecare seară, fetița mea Smaranda îi cere mamei ei să îi spună aceeași poveste: „cum a cucerit-o Codin pe Ana”. Astfel, povestea noastră nu este doar fără de sfârșit, ea și reîncepe zilnic.
Sunt curios cum i-o povestește ea, știu însă ce i-aș spune eu. I-aș spune că în viață câteodată prințesele se îndrăgostesc de balauri. I-aș spune că eroii sunt câteodată chiar capcaunii, nu prinții.
Prin ce peripeții au trecut actorul și mama fetiței sale
Codin Maticiuc le-a dezvăluit urmăritorilor săi cum și-ar dori să-i picteze, cândva, fiicei sale, Smaranda, toate culorile poveștii de dragoste a părinților ei, precum și peripețiile incredibile pe care cei doi amorezi le-au trăit împreună, adunând un album de amintiri ce nu și-a terminat filele.
I-aș spune că piticii au fost adesea regi. I-aș spune clișeul ăla că nu contează cum arăți sau câți bani ai. Că doar acțiunile tale te definesc. I-aș spune povestea povestea cocoșatului de la Notre-Loft care și-a cucerit prințesa cu greu dar iremediabil.
I-aș povesti aventurile lor, cum au crezut că o să fie asasinați în Africa, călătoria cu scuterul printre templele din Bagan, cum au fost escortati afară din Jimmy’s la Monte Carlo, cum au băut cu Cuba Gooding Jr la Miami sau cum au fost în Jacksonville după Kid Rock.
I-aș spune povestea noastră, în fiecare seară altfel, pentru că sunt sute de feluri în care poate fi spusă. La mulți ani, iubito. Avem poze nașpa dar super amintiri!”, a scris Codin Maticiuc pe Facebook.