Cod Rutier. E oficial, se schimbă vârsta la care poți lua permisul. Legea a fost adoptată

de: Stan Nicu
02 10. 2020

Permisul auto va putea fi obținut de la o vârstă mai mică de către șoferii profesioniști care au certificat de competență. Cei care vor să dea de permis pentru categoria C și CE nu vor trebui să mai aștepte până la 21 de ani, ci o vor putea face de la 18 ani. În plus, vârsta a fost redusă și în cazul șoferilor care dau de permis pentru categoriile D și DE. Aceștia vor putea lua permisul la vârsta de 23 de ani, nu la 24 cum prevedea legislația.

Noul Cod Rutier. Scade vârsta de obținere a permisului de conducere pentru anumite categorii

Măsurile micșorării vârstei de obținere a permisului pentru categoriile anunțate mai sus au fost adoptate de Guvern printr-un proiect de lege, care transpune norme europene în vigoare și care va fi transmis acum spre dezbatere în Parlament.

Pentru a intra în vigoare, noile prevederi trebuie adoptate de Parlament, promulgate de șeful statului Klaus Iohannis și publicate în Monitorul Oficial.

Soferii profesionisti vor putea obtinepermisele de conducere mai devreme

Legislația prevede în momentul de față că vârsta minimă pentru obținerea carnetului de conducere este de:

a) 16 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule AM, A1 și B1;

b) 18 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E și Tr;

c) 20 de ani împliniți, dacă persoana are o experiență de cel puțin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniți, pentru motocicletele din categoria A;

d) 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 și D1E, precum și pentru triciclurile cu motor din categoria A;

e) 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb și Tv.

Cum se va obține certificatul de competență profesională

De asemenea, certificatul de competență profesională ar urma să fie acordat după ce solicitantul participă la un curs și promovează un test.

”Prin excepție de la vârsta minimă prevăzută la alin. (4) lit. d), permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C și CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului național pentru atestarea valabilității categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea certificatului de calificare profesională inițială, denumit în continuare CPI, astfel cum acesta este reglementat prin art. 1 alin. (3) din Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr.1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, cu modificările și completările ulterioare, sau cu înscrierea codului european armonizat privind deținerea unui CPI”, stabilește proiectul de lege.