Cod rutier 2020. Toți șoferii trebuie să știe asta despre anvelopele lor. Poți primi o amendă de 725 lei
2020 vine cu noi modificări ale Codului Rutier, cele mai importante reguli sunt atât pentru cei care vor să obțină permisul de conducere, dar și despre anvelopele de iarnă. Sunt prevăzute amenzi mari pentru cei care nu le dețin, atunci când este absolut necesar. În plus, legea spune că poți fi amendat pe un drum cu zapadă, chiar dacă ai anvelope de iarnă. Iată de ce!
Cod rutier 2020. Toți șoferii trebuie să știe asta despre anvelopele lor
Pentru că deja este zăpadă și polei în unele regiuni ale țării, este bine să știm ce anume prevede legea în aceste condiții despre anvelopele de iarnă. Potrivit autobild.ro, conform Codului rutier, aceste anvelope de iarnă sunt obligatorii dacă pe drumurile publice există zăpadă sau polei. De asemenea, vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dar și vehiculele de transport cu mai mult de nouă locuri trebuie musai să aibă anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau să aibă montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate. Însă ceea ce nu ştiu cei mai mulţi şoferi este că tot se poate primi amendă chiar dacă au anvelope de iarnă şi cred că pot circula fără griji pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Poți primi o amendă de 725 lei
Mai exact, în cazul în care anvelopele sunt uzate poliția poate da o amendă cu până la 725 de lei. Producătorii de anvelope au prevăzut anvelopele cu martori de uzură. Aceştia sunt poziționaţi între blocurile profilului de pe anvelopă, au o înălțime de 1,6 mm și sunt minim șase astfel de indicatori. Limita maximă de uzură este de 1,6 mm, iar limita pentru minima siguranţă este de 2 mm. Adică, limita minimă admisă precizată în Codul Rutier este dată de martorul de uzură care este pe anvelopă. De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că, în conformitate cu prevederile din Codului Rutier, orice autovehicul trebuie să dețină și o trusă medicală.